Update articol:

Banca Centrală a Turciei a mai redus odată dobânda de referinţă cu 150 de puncte, până la 9%

Turcia Sursa foto: pixabay.com/photos/turkey-flag-istanbul-2160152

Banca Centrală a Turciei a anunţat joi că a ajuns la finalul ciclului de relaxare a politicii monetare, după ce s-a conformat solicitărilor venite de la preşedintele Tayyip Erdogan de a aduce nivelul dobânzilor în zona cu o singură cifră până la finele acestui an, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

În timp ce alte bănci centrale majorează dobânda de politică monetară, Erdogan a cerut Băncii Turciei să meargă în direcţia opusă şi să taie costul creditului, în condiţiile în care promovează o politică de stimulare a creşterii economice cu orice cost.

Comitetul de politică monetară de la Banca Turciei, condus de guvernatorul Sahap Kavcioglu, a redus joi dobânda de referinţă, de la 10,5% până la 9%, în linie cu aşteptările analiştilor.

“Actuala rată a dobânzii de politică monetară este adecvată şi am decis să punem capăt ciclului de reducere a dobânzilor care a început în luna august”, a informat Banca Centrală a Turciei într-un comunicat de presă.

A patra reducere consecutivă a costului creditului scoate în evidenţă statutul de outsider al Turciei, într-un an în care lumea a văzut cea mai agresivă şi mai sincronizată politică de înăsprire a politicii monetare din ultimii 40 de ani ca răspuns la şocul inflaţionist.

Spre deosebire de teoriile economice clasice, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, este de părere că dobânzile ridicate favorizează inflaţia. În consecinţă, Erdogan presează Banca Centrală a Turciei să reducă dobânda de politică monetară pentru a susţine producţia şi exporturile.

Respectând dorinţa preşedintelui, Banca Centrală a Turciei, care în mod teoretic este o instituţie independentă, a coborât dobânda de bază cu 500 de puncte de bază începând din luna august, în pofida faptului că inflaţia în Turcia a depăşit 85% şi este posibil să încheie anul cu a doua cea mai ridicată inflaţie din G20, după Argentina.

BVB | Știri BVB

COMCM SA CONSTANTA (CMCM) (02/12/2022)

Desfasurare licitatie conform Hotarare AGEA 17.09.2022

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (02/12/2022)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

BRK Argint Turbo Short 23 (BKSLVTS4) (02/12/2022)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 02 si 05 Decembrie 2022

BRK Dow Turbo Short 34350 (BKDOWTSD8) (02/12/2022)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 02 si 05 Decembrie 2022