Update articol:

Beijingul aprobă “sub anumite condiţii” primul său vaccin anti-COVID

vaccin coronavirus, vaccinare pixabay.com

China a anunţat joi că a aprobat “sub anumite condiţii” comercializarea unui prim vaccin împotriva noului coronavirus, precizând că diferite produse au fost deja administrate unui număr de aproape 5 milioane de persoane cu risc de îmbolnăvire, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

Acest prim vaccin, produs de Sinopharm cu Institutul de produse biologice din Beijing, are o eficacitate de peste 79%, a anunţat miercuri grupul farmaceutic.

Pe baza acestor rezultate, “Administraţia Naţională a Medicamentelor a aprobat la 30 decembrie (…) cererea de înscriere a vaccinului inactivat Sinopharm (…) în mod condiţionat”, a anunţat într-o conferinţă de presă un înalt responsabil al acestui organism, Chen Shifei.

El a precizat că laboratorul ar urma să-şi continue testele clinice.

În aceeaşi conferinţă de presă, ministrul adjunct al sănătăţii, Zeng Yixin, a indicat că autorizaţia de punere pe piaţă va face posibilă generalizarea vaccinării grupurilor cu risc, şi anume a persoanelor în vârstă şi a celor care suferă de maladii subiacente.

“A treia etapă va fi vaccinarea întregii populaţii”, a spus el.

Responsabilii intervievaţi nu au furnizat nicio cifră privind capacitatea de producţie chineză, indicând pur şi simplu că vaccinarea va fi opţională în ţara de 1,4 miliarde de locuitori.

China, unde coronavirusul a apărut la sfârşitul anului 2019, încearcă să fie pe primul plan global în elaborarea unui vaccin. Cu preţul unor mijloace financiare enorme, ea desfăşoară în prezent 14 teste pe oameni, inclusiv cinci în faza finală a testării (faza 3), dintre care cea care tocmai a fost aprobată.

Preşedintele Xi Jinping a promis că va face vaccinurile chinezeşti “un bun public mondial”. Ţara a început deja să livreze către anumite state precum Indonezia şi Emiratele Arabe Unite.

În China, Zeng a spus că 3 milioane de persoane cu risc au fost vaccinate începând cu 15 decembrie, fără a preciza ce vaccinuri au fost utilizate.

Beijingul, care a eradicat în mare măsură epidemia pe teritoriul său, a efectuat vaccinări de urgenţă în această vară, în special în rândul personalului medical sau al studenţilor şi diplomaţilor care trebuie să plece în străinătate.

Rata de eficacitate a vaccinului Sinopharm este totuşi mai mică decât cea revendicată de concurenţii săi Pfizer/BioNTech (95%) şi Moderna (94,1%), aminteşte AFP.

BVBStiri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (18/01/2021)

Informatii cu privire la perioada inchisa tranzactionarii: 23 ian - 22 feb 2021

STK EMERGENT (STK) (18/01/2021)

Schimbare denumire administrator STK Emergent