În cadrul conferinței organizate de Bursa de Valori București (BVB) și Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), la sediul Băncii Naționale a României (BNR), reprezentanții celor două instituții alături de stakeholderi importanți ai pieței de capital din România și din străinătate au subliniat importanța guvernanței corporative și, în mod special, a Codului de Guvernanță Corporativă al BVB pentru dezvoltarea sustenabilă a pieței de capital românești.
“Suntem mândri să colaborăm cu BVB pentru codul său de guvernanță corporativă, o dovadă a devotamentului României de a construi un ecosistem corporativ robust și competitiv. Codul va consolida dinamica pieței, va crea fundația pentru o creștere sustenabilă și va asigura angajamentul companiilor cu investitorii lor pentru a maximiza potențialul de transformare al reformelor de guvernanță corporativă.”, a declarat Victoria Zinchuk, Director BERD pentru România.
“Noi, la Bursa de Valori București, spunem că bursa este o scenă pe care companiile listate urcă și se prezintă investitorilor și clienților lor. Cu cât sunt mai sănătoase principiile de guvernanță aplicate de companii, cu atât le cresc șansele să fie mai bine văzute pe această scenă. Completările care au fost aduse Codului de guvernanță corporativă de către specialiștii în domeniu, cu sprijinul BERD în tot acest proces, reprezintă o evoluție firească, o aliniere a prevederilor codului la modificările recente de reglementare, la cele mai bune practici în domeniu, la ultimele Principii de Guvernanţă Corporativă ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) şi la priorităţile participanţilor la piaţă.”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al BVB.
“Însuși numele partenerilor implicați în revizuirea Codului de Guvernanță Corporativă transmite un semnal puternic asupra importanței acestui demers finalizat anul trecut și care va contribui la creșterea perspectivelor de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). O bună guvernanță indică, printre altele, alinierea intereselor acționarilor cu obiectivele companiei. Orice investitor, atunci când va decide să investească într-o companie, o va face pentru că vede povestea de creștere din spatele afacerii respective, dar și guvernanța corporativă aplicată de companie.”, a declarat Adrian Tănase, Directorul General al BVB.
BVB, cu sprijinul BERD, a demarat în luna mai a anului trecut procesul de revizuire al Codului de Guvernanță Corporativă, pentru a-l alinia la modificările recente de reglementare și nu numai. Scopul principal al codului este de a sprijini reziliența corporativă a emitenților într-o lume în schimbare rapidă, de a crește reziliența pieței și accesul la capital, precum și de a încuraja inovația și practicile sustenabile.
În luna decembrie a anului trecut, noul Cod de Guvernanță Corporativă a fost făcut public. Principalele modificări aduse acestuia au fost dezbătute de actorii implicați în procesul de actualizare a codului, și nu numai, în cadrul conferinței de astăzi. Printre modficările aduse noului cod, disponibil public pe www.bvb.ro la acest LINK, se numără:
- Diferențierea privind transpunerea în practică a codului între societățile administrate în sistem unitar și cele administrate în sistem dualist;
- Monitorizarea anuală de către BVB a conformării emitenților cu prevederile codului;
- Adăugarea secțiunii dedicate Sustenabilității pentru a pregăti emitenții în vederea adoptării mai facile a legislației în domeniul sustenabilității;
- Necesitatea dezvoltării de către Consiliul de Administrație (CA) a unui profil al Consiliului care va ghida procesul de recrutare și succesiune;
- Necesitatea implementării unei politici de diversitate pentru CA și conducerea executivă;
- Diferențierea clară între rolurile președintelui CA și a directorului general;
- Introducerea recomandării de a avea un vicepreședinte independent în CA în cazul în care funcția de președinte și director general sunt deținute de aceeași persoană;
- Alegerea secretariatului general al CA dintre experții seniori ai societății;
- Evaluarea anuală a CA;
- Introducerea unui training dedicat CA la numirea acestuia și a unui training ulterior, la nevoie;
- Dezvoltarea de către CA a unui mecanism de whistleblowing disponibil gratuit pe site-ul societății;
- Remunerarea membrilor CA conform Politicii de Remunerare a Societății;
- Recomandarea de a avea un responsabil cu Relația cu Investitorii (IR) care să raporteze direct directorului general sau directorului financiar;
- Recomandarea de a avea un responsabil cu gestionarea riscurilor, inclusiv riscurile emergente;
- Adăugarea unor criterii adiționale de independență pentru membrii CA și membrii comitetului de audit, raportate la cele din Legea Societăților.
Codul este aplicabil tuturor societăţilor listate pe piața principală a BVB. Primul an de raportare a conformității cu noul cod este 2026, pentru exercițiul financiar 2025. BVB va monitoriza anual conformitatea emitenților cu codul de guvernanță corporativă și va publica anual un raport de monitorizare agregat.
În cadrul conferinței de astăzi a fost prezentat și programul de training dedicat emitenților și altor stakeholderi din piață. Astfel, în continuarea conferinței, BVB și BERD, cu sprijinul Envisia-Boards of Elite în calitate de partener instituţional de training, vor facilita accesul acestora la următoarele programe educaționale:
- În luna martie 2025 vor fi organizate 6 ateliere de lucru pentru emitenți, investitori instituționali, mass-media, consultanţi și alte părți interesate cu privire la cod și aplicarea acestuia;
- În perioada aprilie – iunie și septembrie – noiembrie 2025: vor fi organizate două serii de întâlniri 1-la-1 între experți seniori ai BVB și reprezentanți ai emitenților privind aplicarea codului;
- În luna ianuarie 2026 vor fi organizate ateliere pentru emitenți pe aspecte tehnice privind raportarea pe cod.