Update articol:

Biden autorizează transferul arhivelor lui Trump unei comisii de anchetă privind ziua de 6 ianuarie

Joe Biden Sursa foto: Facebook

Preşedintele american Joe Biden a autorizat vineri, spre iritarea predecesorului său Donald Trump, transmiterea către o comisie parlamentară de anchetă a arhivelor referitoare la acţiunile republicanului la 6 ianuarie, în cursul asaltului asupra Capitoliului din Washington, notează AFP, potrivit Agerpres.

Congresmenii din fruntea acestei comisii au ameninţat că îi vor pune sub acuzare pe apropiaţii fostului preşedinte care refuză să coopereze în activitatea acesteia.

“Comisia specială” a Camerei Reprezentanţilor a fost înfiinţată pentru a evalua rolul jucat de Donald Trump în atacul condus de partizanii săi asupra sediului Congresului, în momentul în care aleşii certificau victoria lui Joe Biden la prezidenţiale.

Fostul preşedinte a denunţat “un joc politic”: “Democraţii din stânga radicală (…) folosesc Congresul pentru a-şi persecuta opozanţii”, a afirmat el vineri într-un comunicat.

Donald Trump a explicat că “a scris arhivelor naţionale” pentru a se opune, “în numele separării puterilor”, transmiterii unei serii întregi de documente legate de acţiunile sale din 6 ianuarie (procese-verbale ale reuniunilor, e-mailuri, mesaje).

Dar Joe Biden “a stabilit că nu este legitim să invoci o prerogativă prezidenţială” pentru a păstra secrete aceste informaţii, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, în cadrul unui briefing de presă.

“Preşedintele consideră că este de cea mai mare importanţă pentru Congres şi americani să aibă o viziune completă asupra evenimentelor din acea zi, pentru a împiedica repetarea lor”, a motivat ea.

Comisia a mai trimis în septembrie citaţii la patru colaboratori apropiaţi ai fostului preşedinte, cerându-le să îi furnizeze unele documente şi să se prezinte la audiere în faţa acesteia. Potrivit presei americane, Donald Trump le-a cerut să nu coopereze.

Fostul consilier Steve Bannon “a indicat că va încerca să se ascundă în spatele unei vagi referiri la privilegiile fostului preşedinte”, au confirmat vineri alesul democrat Bennie Thompson şi colega sa republicană Liz Cheney care conduc această comisie.

“Nu vom permite niciunui martor să sfideze o ordonanţă legală sau să tragă de timp şi vom examina rapid posibilitatea urmăririi penale pentru obstrucţionarea activităţii Congresului”, au ameninţat aceştia într-un comunicat.

Donald Trump, care încă se bucură de o mare popularitate în rândul alegătorilor republicani, neagă orice responsabilitate în asaltul asupra Congresului. Influenţa sa asupra Partidului Republican i-a permis deja achitarea în februarie la finalul unui proces în Congres pentru “incitare la insurecţie”, iar majoritatea aleşilor partidului au refuzat să participe la comisia de anchetă.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/12/2022)

Convocare AGOA 12 (13) ianuarie 2023

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (05/12/2022)

Tranzactii intre parti afiliate EFSA - OPCOM

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (05/12/2022)

Notificare cu privire la numarul si tipul de investitorilor

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (05/12/2022)

Notificare rascumparare actiuni proprii 28 noiembrie - 2 decembrie 2022