Update articol:

Big Tech în război cu autoritățile privind drepturile consumatorilor (eToro)

Bogdan Maioreanu eToro

Autor: Bogdan Maioreanu, analist eToro

Marii giganți din domeniul tehnologiei au obținut profituri record în timpul pandemiei, dar se pregătesc pentru o luptă dură cu autoritățile de reglementare, care consideră că unele din practicile lor comerciale sunt păgubitoare pentru consumatori.

Noul președinte al Comisiei Federale pentru Comerț din Statele Unite (FTC), Lina Khan, a declarat recent că agenția are în vedere modificări legislative pentru a “pune capăt protecțiilor speciale pentru anumite industrii” și pentru a consolida aplicarea legii de către FTC. Reglementările respective vizează unele dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume și platformele acestora.

Se estimează că FTC, sub conducerea lui Khan, va fi mult mai dură cu aceste companii. Agenția a acționat deja într-un domeniu care a stârnit multe controverse în ultima vreme, respectiv “dreptul de a repara” (Right to repair). În mediul online au apărut relatări despre fermieri obligați să apeleze la hackeri pentru ca sistemul computerizat al tractoarelor și combinelor lor să recunoască piesele de schimb cumpărate la mâna a doua. Micile ateliere de reparații s-au plâns că nu pot schimba un ecran crăpat la anumite telefoane pentru că, fie piesa nu este disponibilă, fie producătorul impune o procedură complicată și instrumente proprietare specializate și lista poate continua.

Există, de asemenea, nemulțumiri privind lipsa de reparabilitate a anumitor dispozitive electronice din cauza componentelor lipite atât de tare de carcasă încât deschiderea dispozitivului le distruge, obligând proprietarul să înlocuiască aparatul în loc să repare piesa defectă. Un raport al FTC, publicat în luna mai a acestui an, a constatat că producătorii descurajează adesea reparațiile efectuate de terți care pot percepe consumatorilor tarife mai mici decât cele practicate de distribuitori.

Societatea civilă solicită “dreptul de a repara”, considerând că acesta poate dezvolta comunitățile, poate economisi bani pentru consumator și resurse naturale prețioase pentru planetă. Chiar și co-fondatorul Apple, Steve Wozniak, a declarat că susține “dreptul de a repara”.

În urma unui ordin executiv semnat de președintele Biden privind promovarea concurenței în economia americană, FTC a decis recent să își intensifice acțiunile împotriva restricțiilor producătorilor privind dreptul de a repara care împiedică micile afaceri, consumatorii și chiar entitățile guvernamentale să își repare propriile produse.

Efortul de a legifera acest lucru este la început, giganții din domeniul tehnologiei, inclusiv Amazon, Apple, Google, Microsoft, Samsung, se opun activ propunerilor de lege privind “dreptul de a repara”, declarând că acesta amenință protecția proprietății intelectuale, a secretelor comerciale și poate crea probleme de securitate și de responsabilitate pentru respectivele companii. Decizia recentă a FTC poate reprezenta o amenințare pentru veniturile din reparații ale acestor companii. De exemplu, Kyle Wiens, directorul executiv al iFixit, estimează că doar linia de business legată de reparațiile iPhone îi poate aduce companiei Apple între 1 și 2 miliarde de dolari în fiecare an.

Europa a luat deja măsuri în direcția reparabilității, cerând producătorilor de produse electrice și electronice să asigure dreptul de reparare al acestora timp de cel puțin 10 ani.  Biroul European de Mediu estimează că prelungirea duratei de viață a smartphone-urilor din Europa cu doar un an ar economisi echivalentul a 2,1 milioane de tone de CO2 anual, contribuind astfel la lupta împotriva încălzirii globale. Acesta reprezintă echivalentul emisiilor pe un an a peste 450 000 de automobile.

Într-un sondaj publicat de eurobarometru, 77% dintre cetățenii UE ar prefera să-și repare dispozitivele decât să le înlocuiască, în timp ce 79% consideră că producătorii ar trebui să fie obligați prin lege să faciliteze repararea dispozitivelor digitale sau înlocuirea pieselor individuale ale acestora.

În ciuda bătăliei cu autoritățile de reglementare, este de așteptat ca pandemia să stimuleze în continuare câștigurile marilor companii de tehnologie. Americanii au cheltuit 14 miliarde de dolari pe jocuri video și produse legate de acestea în T2 2021, o creștere de 2% față de T1. S-au înregistrat creșteri în zona de  PC, cloud, mobil și abonamente pentru servicii legate de jocuri, precum și pentru produse hardware și produse VR care nu sunt legate de console. Pentru Apple (AAPL), de exemplu, aceasta este o veste bună, deoarece 62% din veniturile App Store sunt generate de tranzacțiile cu jocuri mobile.

Consolele și accesoriile au înregistrat scăderi per ansamblu, dar luna iunie a fost cea mai bună lună în materie de vânzări în dolari pentru noile console Xbox Series X/S de la Microsoft (MSFT) – depășind recordul anterior de vânzări din 2011 – și depășind PlayStation 5 de la Sony (SONY).

***

eToro este o platformă de investiții cu active multiple ce permite oamenilor să își dezvolte cunoștințele și să-și crească veniturile ca parte a unei comunități globale de investitori de succes. Compania a fost fondată în 2007 cu misiunea de a face accesibile piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. Platforma eToro permite tuturor să investească în activele pe care și le doresc, de la acțiuni la mărfuri până la active cripto. Suntem o comunitate globală cu peste 20 milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate copia tranzacțiile celor care au avut cel mai mult succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține sau vinde active, pot să își monitorizeze portofoliul în timp real, și pot tranzacționa oricând doresc.

Atenționare privind exonerarea de răspundere – Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.

BVBStiri BVB

EB EBS TURBO SHORT 0,1/46,5/46 (EBEBSTS36) (27/09/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 28 si 29 Septembrie 2021

Turbo Long on Daimler AG (RCDAITL1) (27/09/2021)

Reluare tranzactionare - ora 12:05 - Notificare Raiffeisen Centrobank AG modificare limita variatie

ROMCAB SA (MCAB) (27/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TERAPLAST SA (TRP) (24/09/2021)

Hotarari CA 24.09.2021