Update articol:

Blue Air confirmă  primirea primei tranșe din creditul de 300.775.000 lei

Blue Air confirmă  primirea primei tranșe din creditul de 300.775.000 lei, pregătindu-se pentru o iarnă complicată și pentru redresare din primăvara anului 2021. 

Oficialii Blue Air transmit: “Ne bucurăm să anunțăm pasagerii și partenerii noștri comerciali că, dupa 6 luni de la adoptarea de către Guvernul Romaniei a Memorandum-ului prin care s-a decis sprijinirea companiilor TAROM si Blue Air pentru a compensa efectele deciziei de suspendare a zborurilor de către statul roman, vineri, 23 Octombrie 2020, au fost finalizate toate demersurile de operaționalizare a creditului de 300.775.000 milioane LEI acordat de Eximbank cu garantie de stat. Pentru referință, este vorba de un credit pe 6 ani, cu dobânda ROBOR + 4% + comision pentru fondul de risc de 2% pe an, garantat cu o serie de active, inclusiv 75% din acțiunile Blue Air Aviation S.A. si ale acționarului principal, Airline Invest S.A.

Precizăm faptul ca obținerea acestei finanțări a stat la baza deciziei Blue Air de reluare a zborurilor regulate începând din luna Iulie 2020 – făcând posibilă acoperirea pierderilor și deficitului de lichiditate generate de situația de oprirea zborurilor pe perioadă stării de urgență.

Mulțumim pe aceasta cale Prim-Ministrului României, Ministrului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, si tuturor acelor specialiști din cadrul acestui minister, ai Cancelariei Prim-Ministrului, Consiliul Concurenței, EximBank, precum și acelor reprezentanți ai Ministerul Finanțelor Publice care au înțeles importanța aviației române pentru viitorul acestei țări, atât din punct de vedere al conectivității strategice, cât și ca sursa de venituri la bugetul de stat și factor de multiplicare în economie – și care ne-au susținut să depășim multiplele obstacole birocratice întâmpinate în ultimele 7 luni.

În același timp, profităm de ocazie să mulțumim pasagerilor noștri care au înțeles dificultățile majore pe care le-am avut în ultimele luni și au continuat să aibă încredere în noi și să călătorească cu Blue Air.

La fel, mulțumim partenerilor noștri comerciali care au acceptat intrarea noastră în procedura de concordat preventiv și au continuat să ne ofere credit furnizor chiar și în momentul în care, din cauza amânării absolut de neînțeles a finalizării masurii de ajutor de stat, nu ne-am putut onora angajamentele pentru lunile septembrie și octombrie 2020.

Nu în ultimul rând, mulțumim tuturor colegilor nostri care, deși mare parte din aceasta perioadă au fost în șomaj tehnic, în scurtele intervale în care au fost solicitați au răspuns întotdeauna cu promptitudine și profesionalism. Echipa Blue Air s-a asigurat permanent că aeronavele noastre sunt bine îngrijite, că pasagerii călătoresc în siguranță și că primesc informațiile disponibile pentru a-și putea planifica cât mai bine călătoriile, în pofida incertitudinilor.

Sprijinul pe care Guvernul României a decis să îl acorde Blue Air ne onoreaza și ne crează o responsabilitate în plus – aceea de a continua să susținem aviația româneasca în această perioadă dificilă pentru noi toți. Mai mult, acest sprijin vine ca o confirmare a faptului că suntem o companie de importanță strategică în România și putem fi un important motor de relansare economică.

Obținerea garanției de stat pentru acordarea împrumutului de 300.775.000 LEI a reprezentat un proces extraordinar de complicat, mult întârziat față de previziunile anterioare, pe parcursul căruia am fost nevoiți să facem multe ajustări față de planul inițial prezentat autorităților române și europene, dar și creditorilor concordatari.

Astfel, ca urmare a condițiilor, considerate de noi abuzive, impuse de Ministerul Finanțelor Publice, primele trageri din imprumut au fost folosite pentru plata integrală a datoriilor către Statul Român (ANAF, AACR și Romatsa) deși aproximativ 80% din sumele achitate catre ANAF nu erau scadente iar achitarea lor împiedică societatea să beneficieze de facilitățile fiscale acordate tuturor contribuabililor de către același Stat Român.

Din păcate, știind ca urmează o iarna și mai grea decât  cele cu care am fost obișnuiți, iar nivelul cererii de zbor se reduce de la o saptămână la alta, suntem foarte dezamăgiți că a trebuit să renunțăm la reeșalonarea agreată de către ANAF în Iunie 2020, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra organizației în următoarele luni.

În acest context, suntem nevoiți să revizuim încă o data planul de redresare și oferta de concordat. Fiecare leu din cei rămași trebuie bine drămuit până la primăvara când, odata cu atenuarea pandemiei, suntem pregătiți să ne redresăm.  Garanția primită de la Statul Român reprezintă un vot de încredere în capacitatea echipei Blue Air de a trece cu bine prin aceasta perioadă complicată și de a continua să zburăm, să plătim taxe Statului Român și să rambursăm creditul.

Avem în continuare în prim plan nevoile pasagerilor. Astfel, desi cererea de zbor este de sub 20% fata de aceeasi perioada a anului trecut, vom continua să operam zboruri spre destinatiile cele mai solicitate de pasagerii nostri.  În plus, cu ajutorul acestui credit vom putea începe să rambusăm sumele datorate pasagerilor care au decis că nu mai doresc să călătorească în următoarele 24 de luni și care au facut deja cerere pentru rambursarea sumelor în numerar. Ne bucurăm ca pasagerii nostri, in marea lor majoritate, au decis sa ne sustina prin utilizarea portofelului electronic pentru achizitionarea de biletele sau servicii Blue Air in urmatorii 2 ani”.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportați, in plin proces de implementare a unui model de business bazat pe reducerea complexității, respectiv Low Cost – Low Complexity și cu abordare centrată pe nevoile pasagerilor.

Cu o echipa formată din peste 1.000 de profesioniști, pasionați de aviație, Blue Air are un istoric impecabil în siguranța zborului. Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri și a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operațional Safety Audit (IOSA) de către Internațional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepționale de operare și este membră cu drepturi depline IATA.

În ultimii trei ani, Blue Air a plătit către statul român impozite, taxe și contribuții plătite care au depășit în mod constant 100 milioane lei/an. După trei ani de investiții masive în rute și sloturi pe marile aeroporturi europene, compania a devenit profitabilă anul trecut, înregistrând un profit net de 72 milioane Ron.  

 

BVBStiri BVB

DAFORA SA (DAFR) (04/12/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (04/12/2020)

Hotarari AGA O & E din 04.12.2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (04/12/2020)

Litigiu dosar nr. 5179/2/2019

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (04/12/2020)

Structura actionariat la data de 30 noiembrie 2020