ALRO S.A. (BVB: ALR, “Compania” sau “ALRO”), unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa după capacitatea de producție, anunță semnarea unei facilități de credit pentru capital de lucru în valoare de 260 de milioane USD, pentru o perioadă de trei ani, sub coordonarea Băncii Comerciale Române.
Sindicatul băncilor, format din Exim Banca Românească, Banca Comercială Română, CEC Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank și Intesa Sanpaolo Bank, a fost consiliat juridic de Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen și White & Case, în timp ce ALRO a fost consiliat juridic de Simmons & Simmons și Zamfirescu Racoți Vasile & Partners, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București.
„Această facilitate de credit vine într-un moment important pentru ALRO și ne consolidează poziția financiară într-o perioadă în care industria aluminiului din Europa se confruntă în continuare cu provocări semnificative. Încrederea pe care ne-o acordă un grup atât de solid de bănci confirmă direcția strategică pe care am ales-o: concentrarea pe produse cu valoare adăugată ridicată, eficiență operațională și investiții responsabile. Avem acum resursele necesare pentru a ne atinge obiectivele strategice și a rămâne un partener de încredere pentru clienții noștri”, a declarat Marian NASTASE, Președintele Consiliului de Administrație, ALRO.
„Faptul că șase bănci importante au ales să susțină ALRO pentru următorii trei ani spune mult despre soliditatea planurilor noastre de dezvoltare. Această finanțare ne dă flexibilitatea de care avem nevoie pentru a ne derula activitatea și a ne urmări obiectivele pe termen lung. Mulțumim echipei BCR pentru coordonarea de excepție, tuturor băncilor din sindicat care s-au implicat și ne-au susținut în acest proiect și consultanților juridici pentru colaborarea foarte bună”, a spus Genoveva NASTASE, Director Financiar al ALRO.
Facilitatea de credit susține strategia de dezvoltare a Grupului ALRO, care a investit peste 930 de milioane de dolari în ultimii 20 de ani în modernizare tehnologică și sustenabilitate, consolidându-și poziția de producător european de referință, cu un portofoliu concentrat pe produse din aluminiu cu valoare adăugată mare și foarte mare.