Update articol:

Bode: Mâine vom agrea acordul politic între PNL, PSD, UDMR şi minorităţi

Prim-vicepreşedintele PNL, ministrul interimar al Internelor, Lucian Bode, a declarat, vineri, că a fost definitivat programul de guvernare al viitorului Guvern, iar sâmbătă va fi agreat acordul politic între PNL, PSD, UDMR şi minorităţi care va cuprinde data fixă de rotaţie a premierilor, câte ministere va avea fiecare partid şi cum vor fi soluţionate eventualele dezacorduri din coaliţie.

“Practic suntem la două luni, mai bine de două luni de la declanşarea acestei crize politice, moment în care, ştiţi foarte bine, foştii noştri parteneri din USR PLUS au plecat de la guvernare. După aceste două luni, pe baza unor decizii politice, atât noi cât şi cei de la PSD cât şi cei de la UDMR şi minorităţi am decis să ne aşezăm la masă negocierilor. Suntem la două săptămâni aproape de când am pornit aceste negocieri. Ce s-a făcut în aceste două săptămâni? Am discutat, am negociat programul de guvernare capitol cu capitol şi, începând cu a doua parte a zilei de ieri, am început să discutăm despre structura guvernului. Deci în două săptămâni am discutat capitol cu capitol programul de guvernare, viziunea fiecăruia dintre noi, s-au blocat de foarte multe ori, dar am găsit soluţii”, a afirmat Bode, la Antena 3, potrivit Agerpres.

El a explicat că acordul politic între PNL, PSD, UDMR şi minorităţi va cuprinde câte ministere va avea fiecare partid, ce se întâmplă la rotaţia premierilor, cum va funcţiona coaliţia şi cum vor fi soluţionate eventualele dezacorduri.

“Ne vom înţelege şi pe structura guvernului. Astăzi am agreat acest ultim pachet, pachetul social şi putem spune că mâine (…) la ora 14,00 reluăm discuţiile pe structura guvernului şi cred că mâine putem spune că avem definitivat programul de guvernare şi tot mâine vom agrea acordul politic pentru că în acordul politic, un document scris semnat de către cei patru liberi ai partidelor care formează coaliţia – PNL, PSD, UDMR şi minorităţi, vom spune exact cum funcţionează coaliţia, vom spune exact câte ministere ia fiecare partid”, a adăugat Lucian Bode.

Prim-vicepreşedintele PNL a mai spus că acordul se va referi şi la rotaţia de premieri.

“Noi vom spune ce se întâmplă la rotaţie. Am agreat deja că împărţim acest calendar al următorilor trei ani în două, cu prim ministru de la PNL, este decizia noastră, PSD va trebui să-şi oficializeze această decizie în structurile statutare. De asemenea, vom spune exact cum se iau deciziile în coaliţie. Nu vrem să ne păcălim unul pe celălalt, nu vrem să ne furăm căciula unuia celuilalt. Dacă lucrurile sunt clare, transparente, simple, pe înţelesul tuturor, nu este nevoie să avem un protocol de 100 de pagini. Trei-patru pagini, dar e suficient să spunem cum va funcţiona coaliţia, cum se vor lua deciziile, în Guvern cum se vor promova politicile guvernamentale şi, foarte important, cum soluţionăm eventualele dezacorduri”, a arătat Bode.

El a adăugat că în coaliţie trebuie să se ia deciziile în consens, iar în Guvern lucrurile trebuie să “meargă strună”.

“România are nevoie de un guvern stabil, românii s-au săturat de această criză politică”, a mai spus Lucian Bode.

BVB | Știri BVB

SIMTEL TEAM (SMTL) (13/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AQUILA PART PROD COM (AQ) (13/12/2024)

Convocare AGA O & E 21/22.01.2025 Achizitie Kitax

Sphera Franchise Group (SFG) (13/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014