Update articol:

Bogdan Chiriţoiu: Consiliul Concurenţei analizează posibilitatea de a plafona preţul carburanţilor

Consiliul Concurenţei analizează, împreună cu Ministerul Finanţelor, posibilitatea de a plafona preţul carburanţilor, în contextul intenţiei Guvernului de a elimina supraacciza, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, citat de Agerpres.

El a adăugat că măsura plafonării preţurilor s-a mai aplicat de două ori până acum în România, cel mai recent în cazul poliţelor RCA, iar Comisia Europeană nu a considerat că această măsură ar fi fost ilegală.

Chiriţoiu a precizat că analiza sectorială pe care o derulează Consiliul Concurenţei în ceea ce priveşte preţul carburanţilor va fi gata în curând, iar raportul va fi făcut public la începutul anului viitor.

„Datele arată că variaţia barilului de ţiţei se transmite şi în preţ, adică, atunci când cotaţia barilului creşte, se majorează şi preţul la pompă, iar, când barilul scade, scade şi preţul în benzinării”, a explicat Chiriţoiu.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a vorbit, luni seară, la Antena 1, despre posibilitatea plafonării preţurilor la carburanţi, odată cu eliminarea supraaccizei.

“Discutăm cu cei de la Consiliul Concurenţei pentru a găsi o formulă legală ca această scădere să se regăsească în economie şi la nivelul fiecărui consumator“, a declarat Teodorovici.

În septembrie, Teodorovici a anunţat că analizează eliminarea supraaccizei la carburanţi şi va face o propunere în acest sens până la finele anului.

Potrivit Legii concurenţei, în sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei poziţii de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al preţurilor pentru o perioadă de cel mult trei ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.

Intervenţia Guvernului în aceste situaţii se face cu avizul Consiliului Concurenţei.

 

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (20/10/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDTN si EFSA

TERAPLAST SA (TRP) (20/10/2020)

Detalii teleconferinta T3/2020

Sphera Franchise Group (SFG) (20/10/2020)

Incheierea actelor juridice cu partile afiliate