Update articol:
REPLICA TRANŞANTĂ A MINISTRULUI TURISMULUI LA ACUZAŢIILE ANAT

Bogdan Trif: “Nu voi mai tolera ca pe piața de turism să existe agenții care ar putea să-i păcălească pe români”

Bogdan Trif (Sursa foto - Facebook) Bogdan Trif (Sursa foto - Facebook)

 

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, îi transmite lui Nicolae Demetriade, preşedintele ANAT, printr-un comunicat, că nu a jignit agenţiile de turism atunci când a luat apărarea românilor păgubiţi şi se declară neplăcut surprins de modul de abordare al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), prin care se încearcă mutarea atenţiei publicului de la adevărata problemă, respectiv protecţia 100% a turiştilor, către o pretinsă jignire a agenţiilor de turism. (https://financialintelligence.ro/nicolae-demetriade-anat-ati-creat-asteptari-false-ca-serviciile-turistice-vor-fi-garantate-100/)

Bogdan Trif susţine: “Am primit în ultimele săptămâni tot felul de semnale de la Asociația Națională a Agențiilor de Turism referitoare la deserviciile pe care le-ar aduce agențiilor de turism transpunerea directivei europene care vizează garantarea 100% a pachetelor turistice. Mai nou, ANAT reacționează la declarațiile pe care le-am făcut și mă acuză că am jignit reprezentanții agențiilor de turism că aș fi dezinformat publicul din România și pentru aceste lucruri ar trebui să-mi cer scuze.
Înainte de toate am să fiu, din nou, foarte clar și foarte ferm în ceea ce privește declarațiile pe care le-am făcut până acum. Nu am niciun motiv să-mi retrag declarațiile prin care m-am referit la acei «șmecheri care îi țepuiesc pe românii de bună credință» și cu atât mai mult să-mi cer scuze, pentru că nu am vorbit despre întreaga breaslă și am specificat acest lucru în fiecare intervenție a mea. Am dat exemple concrete, inclusiv nume de societăți care au intrat în insolvență după ce au încasat banii de la turiști, astfel încât clienții acestora au rămas și fără bani și fără vacanțe. Am vorbit despre situații care au fost deja mediatizate, cazul OMNIA, de exemplu, unde prejudiciul a fost de ordinul milioanelor de euro. Oamenii păgubiți nu-și vor mai putea recupera banii, deoarece, conform legislației pe care am reușit să o îndreptăm, agențiile puteau vinde pachete turistice de milioane euro, iar în caz de insolvență, polița de asigurare totală acoperea doar 50.000 de dolari. În plus, s-a dovedit că agențiile care au «țepuit» turiștii au folosit banii în alte scopuri decât acela de a achita vacanțele promise.
Așteptam din partea ANAT-ului să își fi cerut scuze în numele agențiilor care i-au înșelat cu atât de multă ușurință pe turiștii cărora le-au furat banii și vacanțele. Cu atât mai mult cu cât și anul acesta au fost patru agenții care și-au cerut insolvența. Am să fiu din nou foarte categoric pentru că îmi asum și îmi voi asuma întotdeauna declarațiile: nu voi mai tolera ca pe piața de turism să existe agenții care ar putea să-i păcălească pe români, iar acest lucru se poate rezolva doar cu prevederi legale ferme, așa cum se întâmplă în toate țările civilizate. Nu am jignit atunci când am luat, de fapt, apărarea românilor păgubiți care nu au fost protejați, până acum”.

În ceea ce privește poziția ANAT în legătură cu ordonanța de guvern prin care s-a transpus directiva europeană pentru garantarea pachetelor turistice, Bogdan Trif precizează că Asociația Națională a Agențiilor de Turism a participat la majoritatea întâlnirilor și discuțiilor de la Ministerul Turismului la care a fost abordat subiectul garantării 100%: “Cu aceste ocazii, poziția oficială a ANAT a fost în sensul introducerii unui plafon de maximum 500.000 euro/agenție, fapt care însă contravine atât directivei cât și scopului de a proteja 100% turiștii români. De asemenea, ANAT a cerut și introducerea mai multor instrumente de garantare și nu doar a unui Fond de Garantare, aspect reglementat, de altfel, în prezent prin ordonanța adoptată.
De asemenea, avem adresa oficială a FNGCIMM din care rezultă că acest fond nu ar fi îndeplinit condițiile legale pentru a fi desemnat administrator al unei scheme private de garantare, motiv pentru care acuzațiile lansate în spațiu public cum că aș fi refuzat instituirea garantării prin acest fond sunt mincinoase. Acest aspect a fost confirmat în mod expres și de Ministerul Finanțelor Publice.
Precizăm că adresele ANAT și minutele acestor întâlniri sunt înregistrate la Ministerul Turismului și le putem pune la dispoziție oricând.
Foarte important de subliniat este faptul că am eliminat riscului sancțiunilor usturătoare ale infringementului, întrucât prin prezenta ordonanță am transpus ceea ce era prevăzut în mod expres atât în vechea directivă cât și în cea nouă, respectiv garantarea integrală a pachetelor turistice. De asemenea, ordonanța de guvern reglementează și garantarea repatrierii turiștilor.
Mă surprinde în mod neplăcut modul de abordare al ANAT prin care se încearcă mutarea atenției publicului de la adevărata problemă, respectiv protecția 100% a turiștilor, către o pretinsă jignire a agențiilor de turism”.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (08/12/2023)

Decontarea si plata tranzactiilor aferente ofertei publice de cumparare

COMPA S. A. (CMP) (08/12/2023)

Notificare prag detineri/vot >15%

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (08/12/2023)

Notificare prag detineri/vot <5%

COMPA S. A. (CMP) (08/12/2023)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014