Update articol:

Bolojan: Dacă aş fi răutăcios, aş spune că întârzierea de la ordonanţa privind energia a fost o acţiune premeditată

Bolojan: Dacă aş fi răutăcios, aş spune că întârzierea de la ordonanţa privind energia a fost o acţiune premeditată
 - poza 1

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, că în urma întârzierii de la nivelul Consiliului Legislativ, ordonanţa care prevede reguli mai dure pentru investitorii din energie nu a mai putut fi publicată în Monitorul Oficial.

“Dacă aş fi răutăcios, aş spune că a fost o acţiune premeditată”, a adăugat prim-ministrul, la postul Digi 24.

“Am avut un proiect de ordonanţă care a fost avizat de Consiliul Legislativ. În timpul şedinţei de guvern, aşa cum s-a mai întâmplat nu o dată, s-au făcut câteva propuneri care să completeze ordonanţa, adică să se adauge nişte articole noi. Iar unul din aceste articole, într-adevăr, important, era impunerea de garanţii la proiectele de conectare în sistemul nostru energetic, care, de fapt, o bună parte din ele, sunt proiecte de tip speculativ. Spun asta pentru că se vede că nu au nimic în spate şi pentru că nu au evoluat de ani de zile”, a precizat premierul.

El a menţionat că propunerea modificată avea nevoie încă o dată de avizul Consiliului Legislativ, conform procedurii.

“Acele modificări, acea revizuire, nu s-a făcut la timp. S-a interpretat că guvernul deja este în faza de demitere. Dacă aş fi răutăcios, aş spune că a fost o acţiune premeditată, dar neavând o astfel de probă, constat doar că Consiliul Legislativ întârziind şi având o anumită abordare a făcut, practic, ca această ordonanţă să nu mai poată fi publicată. Aceasta este realitatea”, a declarat Bolojan.

Potrivit premierului interimar, în prezent, cei care doresc să realizeze o investiţie mare în domeniul energiei nu mai pot primi un aviz tehnic de racordare, deoarece reţelele sunt “blocate”, practic. Cei interesaţi au două posibilităţi: fie să aştepte “mult timp” pentru avizul respectiv, fie să primească “un semnal din piaţă de la cei care au hârtiile gata făcute” şi vor să vândă un astfel de proiect.

“Adică, i se dă hârtia şi avizul, fără altceva. Ceea ce înseamnă nişte sume imense. Mizele financiare sunt foarte mari şi pentru o astfel de situaţie, mobilizarea poate fi extremă. Nu îmi place să arunc cu noroi legat de o persoană sau alta, fără să am probe, dar este clar că acest sistem a fost pervertit în totalitate. Este evident asta şi faptul că am ajuns în această situaţie arată că este o doză de iresponsabilitate în zonele de decizie, pentru că permiţi practic să îţi blochezi accesul în sistem. Nu vom putea avea o energie mai ieftină în anii următori dacă nu vom deschide accesul în sistem, dacă nu vom avea o producţie mai mare şi mai ales o stocare mult mai mare”, a mai afirmat Bolojan.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă adoptat de Guvern marţi, 5 mai, privind cadrul legal pentru utilizarea terenurilor agricole degradate în vederea dezvoltării proiectelor de energie regenerabilă nu va fi publicat în Monitorul Oficial şi, prin urmare, nu va intra în vigoare, după ce Consiliul Legislativ a emis un aviz negativ în contextul în care Executivul fusese deja demis prin moţiune de cenzură.

Executivul a precizat vineri că proiectul de ordonanţă de urgenţă referitor la modificarea şi completarea Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor care deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrarea Domeniilor Statului, Pescuit şi Acvacultură, precum şi pentru modificarea unor acte normative nu va fi publicat în Monitorul Oficial şi nu va intra deocamdată în vigoare, ca urmare a avizului negativ emis de Consiliul Legislativ după ce Guvernul fusese demis prin moţiune de cenzură de către Parlament.

“El va trebui repus pe agenda şedinţei Guvernului, atunci când Executivul va avea din nou competenţa de a adopta acest tip de acte normative”, se arată în comunicatul transmis vineri de Guvern.

Executivul mai precizează că acest proiect de ordonanţă de urgenţă a inclus modificări necesare pentru a crea premise mai bune de acces corect în sistemul energetic pentru investitori şi pentru a înlătura practicile speculative în obţinerea avizelor tehnice de racordare (ATR).

“Prin noile reglementări se instituia o garanţie de 30 de euro per kilowatt instalat, care ar fi trebuit constituită la momentul solicitării Autorizaţiei de Înfiinţare, drept o condiţie pentru obţinerea ei. Pentru Autorizaţiile de Înfiinţare care sunt deja emise în acest moment, garanţia de 30 de euro per kilowatt instalat ar fi trebuit constituită dacă beneficiarul nu finaliza investiţia în termenul de valabilitate şi solicita prelungirea Autorizaţiei de Înfiinţare. În acest sens, propunerile se refereau la completarea Legii energiei electrice şi gazelor naturale nr.123/2012, cu modificările şi completările ulterioare”, mai preciza comunicatul Guvernului.

BVB | Știri BVB
S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (11/05/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 29 mai 2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (11/05/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 04-08.05.2026

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (11/05/2026)

Incheierea unui contract semnificativ