Update articol:

Bolojan: Nu consider că Oana Gheorghiu a făcut ceva ilegal sau imoral

Ilie Bolojan/sursa foto www.gov.ro Ilie Bolojan/sursa foto www.gov.ro

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că nu vede nimic “ilegal sau imoral” în acţiunile vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce aceasta ar fi contactat două instituţii publice pentru a afla dacă sunt interesate de serviciile companiei germane Schwarz Digits. Discuţiile au apărut în contextul în care Kaufland, parte a aceluiaşi grup, a avut anterior colaborări cu Asociaţia “Dăruieşte Viaţă”, potrivit Agerpres.

El a fost întrebat cum se poziţionează faţă de solicitările de demitere a vicepremierului Oana Gheorghiu, în urma acuzaţiilor publice apărute că a solicitat în scris, oficial, de la două instituţii publice, ADR şi STS, să menţioneze dacă sunt interesate să achiziţioneze servicii de la firma germană Schwarz Digits, în condiţiile în care compania Kaufland, cu care anterior Gheorghiu a avut relaţii contractuale prin Asociaţia ‘Dăruieşte Viaţa’, este parte a grupului Schwarz.

“Nu consider că doamna Gheorghiu a făcut ceva ilegal sau imoral întâlnindu-se cu o companie foarte importantă şi comunicând cu cei care puteau fi interesaţi de aspecte care puteau fi luate în discuţie pentru o posibilă colaborare, fără să pună niciun fel de presiune asupra lor, fără să ascundă întâlnirile sau fără să comunice într-o formă care să fie cumva ascunsă. (…) Şi la nivelul unei ţări, când eşti pe o funcţie de demnitate publică, mi se pare normal să vezi care sunt companiile foarte importante şi vă rog să vă gândiţi că acest grup este cam cel mai mare grup european, atât în materie de comerţ, având peste 600.000 de angajaţi, cât şi în materie de cloud european, zona de IT. Şi atunci, în momentul în care astfel de companii sunt interesate să investească în România, să facă o fabrică, să aducă o anumită tehnologie, nu mi se pare nimic anormal să verifici dacă ea este fezabilă”, a declarat Bolojan, într-un interviu la HotNews.

Premierul a precizat că ceea ce ar fi problematic ar fi implicarea în aranjamente neoficiale.

“Să încerci să-i direcţionezi către anumite zone, să încerci să comisionezi anumite lucruri, asta este anormal şi sunt convins că doamna Gheorghiu nu a făcut asta”, a spus Bolojan.

Premierul a explicat că Schwarz Digits şi Kaufland sunt divizii diferite în cadrul grupului, întrebat despre faptul că între Oana Gheorghiu, prin “Dăruieşte Viaţa” au existat, anterior discuţiei cu Schwarz Digits, relaţii contractuale cu Kaufland.

“Nu, sunt divizii diferite, sunt lucruri diferite. Una este ce face Kauflandul şi alta este ce face componenta acestei companii foarte mari din Europa pe materie de cloud. Cred că doamna Gheorghiu nu le propunea nişte businessuri legate de magazinele Kaufland din România, ci erau nişte lucruri serioase, pentru că pe componentele de digitalizare avem nişte restanţe foarte mari datorită pulverizării aplicaţiilor, datorită unei lipse de coordonări pe această zonă şi, din păcate, avem sisteme paralele care nu sunt integrate. Şi, fără măsuri care să ducă toate lucrurile într-o formă de centralizare, nu poţi să faci digitalizare”, a declarat Bolojan.

BVB | Știri BVB
ORASUL PREDEAL (PRD26) (15/05/2026)

Plata partiala cupon 40 (ultimul) & rata principal 39

CONPET SA (COTE) (15/05/2026)

Aprobare noua structura organizatorica a CONPET S.A.

MUNICIPIUL ORASTIE (ORS29) (15/05/2026)

Plata cuponului 68, rambursare rata principal 59 & calcul rata dobanda pentru cuponul 69 & 70