BRD a acordat, de la începutul anului şi până la finalul lunii septembrie, peste 4.000 de credite “Prima Casă” în valoare de aproximativ 800 de milioane de lei, soldul împrumuturilor acordate de la începutul programului urcând astfel la 8,3 miliarde de lei, potrivit unui comunicat al băncii.
Cele mai multe dintre creditele acordate în 2018 au fost contractate de clienţi din Bucureşti (23%). Banca mai are disponibil, până la finalul anului, un plafon de circa 184 de milioane de lei în cadrul programului, care îi permite să acorde credite “Prima Casă” în valoare de aproximativ 400 de milioane de lei.
Valoarea medie a unui împrumut “Prima Casă” se ridică la aproximativ 194.000 de lei. Din punctul de vedere al grupelor de vârstă în care se încadrează beneficiarii împrumuturilor “Prima Casă”, cei mai numeroşi sunt clienţii cu vârste între 30 şi 45 de ani (77%). 16% dintre beneficiari au sub 30 de ani, iar 7% au vârste ce depăşesc 45 de ani. Cel mai tânăr beneficiar are 19 ani, iar cel mai vârstnic are 65 de ani. 60% dintre titularii programului sunt bărbaţi, iar 40%, femei. Portretul – robot al titularului de credit “Prima Casă” este: bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Bucureşti.
După criteriul garanţiilor acordate, judeţele cele mai active în cadrul programului “Prima Casă” (cu excepţia zonei Bucureşti-Ilfov) sunt: Braşov, Iaşi, Timiş, Cluj şi Sibiu.
Exceptând Capitala, repartizarea pe zone geografice scoate în evidenţă zona de vest a ţării (Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş), cu 39,7% dintre credite, urmată de zona de sud-vest a României (judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi), cu 23%, şi de centrul ţării (Braşov, Harghita, Covasna, Mureş, Sibiu, Alba), cu 22% dintre creditele acordate.
BRD a acordat primul credit în cadrul Programului “Prima Casă”. Demarat în iulie 2009, programul a fost creat pentru susţinerea celor care doresc să îşi cumpere sau să îşi construiască o locuinţă, prin acordarea unei garanţii de stat aferente unui credit imobiliar cu dobândă redusă. BRD acordă împrumuturi “Prima Casă” în lei, cu o dobândă nominală standard ROBOR 3M + 2 pp, fără comision de analiză dosar sau de gestiune a creditului. Solicitanţii pot obţine, în orice agenţie BRD, pre-aprobarea creditului în 24 de ore.