Update articol:

BRD raportează un profit net de 784 milioane lei, în primul semestru, în creștere cu 2,5%

BRD raportează un profit net de 784 milioane lei, în primul semestru, în creștere cu 2,5%
 - poza 1

BRD raportează un profit net de 784 milioane lei, în primul semestru, în creștere cu 2,5%, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.

Maria Rousseva, CEO, BRD Groupe Societe Generale, a declarat: „În primul semestru al anului 2026, Grupul BRD a continuat să obțină rezultate reziliente, în pofida unui context dificil marcat de presiuni macroeconomice ridicate, incertitudine geopolitică, inflație persistent ridicata și o povară fiscală în creștere. În această perioada, Grupul BRD a rămas concentrat pe sprijinirea clienților săi, continuând totodată inițiativele de optimizare și eficientizare, menite să asigure adaptarea la un mediu foarte competitiv, aflat într-o transformare rapidă și să susțină crearea de valoare sustenabilă pe termen lung.

Dinamica comercială a Grupului BRD a rămas solidă, soldul creditelor nete, inclusiv finanțările prin leasing, crescând cu aproximativ 12% față de aceeași perioadă a anului trecut, susținută de o activitate robustă atât pe segmentul retail, cât și pe cel al companiilor. Creditarea persoanelor fizice și a companiilor mari a continuat să avanseze într-un ritm sănătos, demonstrând soliditatea francizei noastre și capacitatea de a răspunde nevoilor de finanțare ale clienților.

În același timp, am continuat să dezvoltăm ecosistemul nostru digital. Prin îmbogățirea constantă a aplicației mobile YOU BRD cu noi funcționalități, îmbunătățim în continuare experiența și gradul de implicare al clienților. Acest aspect se reflectă în creșterea susținută a bazei de clienți cu activitate digitală și a volumelor de tranzacții.

Grupul BRD a obținut venituri mai ridicate, menținând totodată o gestionare disciplinată a costurilor, o calitate solidă a activelor și poziții confortabile de capital și lichiditate. În pofida unui mediu operațional dificil, Grupul BRD a înregistrat un profit net de 784 milioane RON, în creștere cu 2,5% față de aceeași perioada a anului anterior, demonstrând reziliența modelului nostru de afaceri și angajamentul continuu al echipelor noastre”.

  • Performanță financiară

În S1 2026, venitul net bancar al Grupului BRD a atins 2.206 milioane RON, în creștere cu +1,8% an/an, demonstrând reziliența modelului de afaceri într-un mediu operațional dificil și extrem de competitiv, potrivit comunicatului băncii.

Veniturile nete din dobânzi, care reprezintă 70% din venitul net bancar, au totalizat 1.548 milioane RON în S1 2026, în creștere cu +1,4% an/an. Evoluția reflectă extinderea continuă a bilanțului, parțial contrabalansată de comprimarea marjelor, determinată în principal de randamente mai reduse ale creditelor și de costuri mai ridicate de finanțare.

Veniturile nete din comisioane s-au ridicat la 452 milioane RON în S1 2026, comparativ cu 453 milioane RON în S1 2025, menținându-se, în linii mari, la un nivel stabil față de anul anterior. Creșterea activității clienților și contribuția solidă a activităților de custodie, brokeraj, administrare de active și angajamente extrabilanțiere au fost compensate de diminuarea veniturilor din comisioane pentru servicii, pe fondul procesului de curățare a conturilor inactive.

Alte venituri bancare au atins 206 milioane RON, în creștere cu +9% an/an, reflectând în principal venituri mai ridicate aferente entităților asociate, precum și înregistrarea unui venit excepțional („one-off”).

Chiar și în contextul unei inflații persistente la niveluri de două cifre și al dublării taxei pe cifra de afaceri, cheltuielile operaționale au scăzut cu 0,5% an/an în S1 2026, susținute de disciplina costurilor și de absența contribuțiilor la Fondul de Garantare a Depozitelor și Fondul de Rezoluție (FGDB și FR) în 2026. Cheltuielile cu personalul s-au redus cu 8,3% an/an, reflectând optimizarea activității forței de muncă și a modelului operațional al Grupului. Excluzând taxa pe cifra de afaceri și contribuțiile cumulate la FGDB și FR aferente anului 2025, celelalte categorii de cheltuieli operaționale au crescut cu +3,1% an/an, în principal ca urmare a majorării cheltuielilor IT&C, generate de amortizarea investițiilor anterioare și de continuarea proiectelor de infrastructură și digitalizare.

Taxa pe cifra de afaceri aferentă perioadei ianuarie-iunie 2026 s-a dublat față de S1 2025, ajungând la 139 milioane RON (echivalentul a 4% din veniturile brute), comparativ cu 66 milioane RON în perioada similară a anului precedent.

În acest context, profitul operațional brut al Grupului BRD a crescut cu +4,2% an/an, până la 1.112 milioane RON în S1 2026.

Raportul cost/venit s-a îmbunătățit la 49,6%, comparativ cu 50,7% în S1 2025. Excluzând impactul taxei pe cifra de afaceri și al contribuțiilor la FGDB și FR aferente anului 2025, raportul cost/venit s-ar fi situat la 43,3% în S1 2026, comparativ cu 45,4% în S1 2025, reprezentând o îmbunătățire de 214 puncte de bază.

Calitatea portofoliului de credite a rămas solidă în S1 2026. Rată creditelor neperformante (NPL) la nivelul Băncii a ajuns la 2,7% la finalul lunii iunie 2026, situându-se sub media sistemului bancar de 2,9% înregistrată la finalul lunii mai 2026, iar gradul de acoperire a creditelor neperformante s-a menținut la un nivel confortabil de 65,6%. Costul net al riscului a înregistrat o creștere limitată față de perioada similară a anului anterior, cu o alocare netă de provizioane de 147 milioane RON, comparativ cu 142 milioane RON în S1 2025, pe fondul efectului combinat al evoluției portofoliului și al revizuirii perspectivelor macroeconomice.

Grupul BRD a înregistrat un profit net de 784 milioane RON în S1 2026, în creștere cu 2,5% față de nivelul de 764 milioane RON înregistrat în S1 2025. Excluzând impactul taxei pe cifra de afaceri, rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) s-a situat la 17%, comparativ cu 17,3% cu un an înainte, reflectând reziliența Grupului într-un context marcat de concurență intensă și condiții operaționale complexe.

Rata de adecvare a capitalului a BRD, la nivel individual, s-a situat la un nivel confortabil de 22% la finalul lunii iunie 2026, stabilă comparativ cu finalul lunii iunie 2025 (excluzând impactul tratamentelor temporare de reglementare, „quick fix”).

Creditele nete în sold, inclusiv finanțările prin leasing, au atins 58,3 miliarde RON, în creștere cu +11,6% an/an (din care creanțele din leasing financiar au avansat cu +1,6% an/an). Creșterea a fost înregistrată atât pe segmentul companiilor, cât și pe cel retail, în pofida persistenței dificultăților macroeconomice. Creditarea companiilor s-a evidențiat drept principalul motor al expansiunii portofoliului (+16,5% an/an), susținută de o activitate comercială puternică pe segmentul companiilor mari. Creditele retail au avut, de asemenea, o contribuție solidă, soldul creditelor nete crescând cu +8,0%, susținut de cererea rezilientă pentru creditele pentru locuințe.

În primul semestru din 2026, BRD a continuat să își extindă activitatea de finanțare sustenabilă, cu o producție cumulată de 2,63 miliarde EUR începând din 2021, din care 304 milioane EUR acordate în S1 2026. Totodată, Banca și-a asumat roluri importante în structurarea finanțărilor sustenabile, atât independent, cât și împreună cu Societe Generale.

Baza totală de depozite a atins 73,7 miliarde RON, în creștere cu +4,1% an/an, pe fondul intrărilor mai ridicate de la clienții persoane fizice. Depozitele retail, o sursă stabilă și diversificată de finanțare, au crescut cu +7,4% an/an, datorită atragerii unui volum mai mare de la clienții persoane fizice. Depozitele companiilor au înregistrat o scădere de -1,1% an/an, reflectând în principal ajustări bilanțiere la condițiile de lichiditate, condiții de piață și necesitățile fluctuante de finanțare ale companiilor mari.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (29/07/2026)

Oprirea controlata a Unitatii 2 CNE Cernavoda

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (29/07/2026)

Perioada inchisa 30.07.2026 - 28.08.2026

BITTNET SYSTEMS- Ob. 2027 (BNET27A) (29/07/2026)

Perioada inchisa 30.07.2026 - 28.08.2026

BITTNET SYSTEMS (BNET28) (29/07/2026)

Perioada inchisa 30.07.2026 - 28.08.2026