Update articol:
După prima zi de IPO

BRK: Clienții cu portofolii mari au ordine de peste 100.000 euro în IPO Hidroelectrica; ordinul median – în jurul a 10.000 euro; 40% din tranșa de retail, acoperită deja

* ”Pe retail, mă aștept la o suprasubcriere de minim 3x, dar nu exclud nici niște cifre fanteziste (10x+)”

Clienții cu portofolii mari au ordine de peste 100.000 euro în IPO Hidroelectrica, ordinul median fiind în jurul a 10.000 euro, după prima zi de IPO, ne-a spus Monica Ivan, CEO BRK Financial Group. Potrivit acesteia, azi, la ora 11.00, 40% din tranșa de retail era acoperita deja, cu subscrieri de 4,6 milioane de actiuni, în valoare de 103 milioane de euro.

Oferta de vânzare de acțiuni Hidroelectrica a început vineri, după ce Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în ședința din data de 22.06.2023, prospectul aferent ofertei publice de vânzare pentru un număr de până la 78.007.110 acțiuni reprezentând 17,34% din numărul total al acțiunilor emise de Hidroelectrica – societatea emitentă.

Intervalul orientativ al Prețului de Ofertă a fost stabilit între 94 RON și 112 RON pe Acțiune Oferită (“Intervalul Prețului de Ofertă”), ceea ce corespunde unei capitalizări de piață de la 42,3 miliarde de RON până la 50,4 miliarde de RON (de la 8,5 miliarde de EUR până la 10,2 miliarde de EUR).

Monica Ivan ne-a spus: „Avem toate tipologiile de ordine: de la clienți cu ordinul minim, ordinul median îl văd undeva în jurul a 10.000 euro, iar clienții cu portofolii mari au ordine de peste 100.000 euro.

Mă aștept ca cele mai mari ordine să apară de astăzi înainte, și mai ales joi. Unii clienți încă nu și-au mutat/așezat banii, iar o eventuală subsubscriere îi va împinge pe unii să apeleze la rezervele de cash suplimentare pentru a avea o alocare cât mai mare. Mă aștept ca joi să fie cel mai mare flux de ordine.”

  • Prioritățile zero sunt deschiderea de conturi noi și introducerea de ordine

„Timingul ofertei (prospect publicat joi la 23 :55) și începerea subscrierilor a doua zi la 09:00, ne-a forțat la o primă noapte albă să parcurgem prospectul și să transmitem primele informări către clienți vineri la prima ora. Lucrăm pe mai multe fronturi în paralel, prioritățile 0 sunt  deschiderea de conturi noi și introducerea de ordine, dar și implementarea și monitorizarea companiei de marketing pe care o avem în derulare, lămurirea clienților, fie în legătură cu oferta fie în legătură cu funcționalitatea platformei – în cazul clienților care sunt la primul contact cu piață de capital”, ne-a spus Monica Ivan.

Duminica, BRK a deschis peste 100 de conturi, dar o cifra corectă ar trebui să includă toate conturile deschise în ultimele 2 săptămâni – majoritatea cu țintă directă spre a subscrie în IPO Hidroelectrica: “Aș aprecia în total ca fiind peste 300 de conturi. Ne propunem să validăm orice cont în maxim 24 de ore, iar depunerile de numerar să le procesăm în maxim 2 ore”.

Referitor la parametrii ofertei, CEO-ul BRK ne-a spus: “Am fost surprinsă plăcut de 2 aspecte : (i) tranșa investitorilor de retail e de 15%, eu mă așteptăm să fie de doar 10% (ii) prețul, și anume intervalul 94-112 ; mă așteptăm ca un capăt al intervalului să fie înspre 120 lei – prețul la care și-a evaluat vânzătorul (Fondul Proprietatea) participația la Hidroelectrica. E îmbucurător că vânzătorul a lăsat puțin la preț, e un motiv suplimentar care să contribuie la un IPO de succes – evoluția post-listrare va fi o condiție obligatorie pentru a considera această listare un succes”.

Monica Ivan considera ca sunt toate premisele pentru o suprasubscriere a ofertei: “Vineri în jurul orei 15 :00 Reuters anunțase că IPO-ul e acoperit 100% și pe tranșa investitorilor instituționali, deci și acolo vom avea suprasubscriere. Pe retail, mă aștept la o suprasubcriere de minim 3x, dar nu exclud nici niște cifre fanteziste (10x+)”.

ASF a aprobat prospectul IPO-ului Hidroelectrica; Intervalul de preț între 94 RON și 112 RON pe acțiune – VEZI PROSPECTUL

 

IPO Hidroelectrica – Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica și Johan Meyer, Directorul General al Franklin Templeton Romania susțin o conferință de presă – LIVE VIDEO

Cum subscriu la oferta Hidroelectrica (informații pentru micii investitori)

 

 

Nicu Marcu, ASF: Listarea Hidroelectrica la Bursa de la București este cea mai mare din istoria pieței noastre de capital și chiar din regiune și va deveni un punct de referință pentru bursa românească

 

IPO – Hidroelectrica intenționează să distribuie, cu titlu de dividende ordinare, minimum 90% din profitul net anual – prospect

Cum subscriu la oferta Hidroelectrica (informații pentru micii investitori)

 

Badea (Hidroelectrica): Tranşa de retail este una extrem de generoasă, 15% din oferta Fondului Proprietatea

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (13/08/2025)

Completare Ordine de zi AGOA 4 septembrie 2025

BIOFARM S.A. (BIO) (13/08/2025)

Disponibilitate raport S1 2025

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (13/08/2025)

Buletin tranzactionare TTS iulie 2025: Lichiditate si capitalizare de piata

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (13/08/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 04(05).09.2025

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (13/08/2025)

Disponibilitate raport Semestrul I 2025 si detalii teleconferinta