Update articol:

Budăi: Toate estimările făcute de FMI în ultimii ani privind creşterea economică a României au fost eronate

Sursa foto: Facebook

Toate estimările privind creşterea economică a României făcute de Fondul Monetar Internaţional (FMI) în ultimii ani au fost eronate, a declarat, marţi, la Realitatea TV, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi.

„Toate estimările făcute de FMI în ultimii ani (pe creşterea economică n.r.) au fost eronate şi acest lucru l-am demonstrat FMI-ului prin discuţii şi prin estimările mult mai ponderate ale Guvernului şi rezultatele exerciţiului financiar. Nu am estimat nici măcar noi o creştere economică de 6,9% din 2017, dar iată că a fost creştere economică în 2018, avem creştere economică până acum. Eu cred că un Guvern responsabil trebuie să continue această creştere economică”, a spus Budăi, potrivit Agerpres.

Acesta a fost întrebat cum va fi susţinut impactul bugetar al viitoarei Legi a Pensiilor de 80 de miliarde de lei în anul 2022.

„Ştiţi în ultimii 5 ani de câte ori a crescut bugetul României? Ştiţi că anul acesta bugetul României a depăşit cifra de o mie? (1.000 de miliarde de lei n.r.), un prag pe care România nu l-a avut niciodată. Prin creştere economică”, a spus Budăi.

El a precizat că impactul bugetar pe creşterea punctului de pensie cu 15% de la 1 septembrie este de 8 miliarde de lei, suma fiind prinsă în bugetul pe 2019, iar pentru 2020 se ridică la 24,8 miliarde de lei.

„Impactul bugetar pe majorarea punctului de pensie este prins în buget, pentru că în OUG 114 am avut trecută această majorare a valorii punctului de pensie. Este important, de asemenea, că va fi primul an în care vom intra pe un excedent de 1,7 miliarde de lei la fondul public de pensii. Deci, ce este pe anul acesta avem bugetat. Impactul pe creşterea punctului de pensie cu 15% este de 8 miliarde de lei. Excedentul este calculat cu toată creşterea care va a veni de la 1 septembrie. Acea cheltuială a fost cuprinsă în buget în momentul în care s-a construit bugetul, având OUG 114”, a explicat ministrul Muncii,  

Potrivit sursei citate, pentru anul 2020 impactul pentru majorarea punctului de pensie este 24,8 miliarde de lei.

La ora actuală în România sunt 4,93 de milioane de pensionari.