Update articol:

BVB deschide pe minus, după scăderile accentuate de pe piețele internaționale

Bursa de Valori București a deschis ședința de azi cu scăderi pe toți indicii, după deprecierile accentuate de pe piețele internaționale. Principalul indice BET scădea cu 0,38%, la 17.398 puncte, la ora 10.15. Totodată, indicele sectorului energetic BET-NG era pe minus cu 0,40% față de ziua precedentă, la 1256 puncte.

Bursele europene au încheiat ziua de luni în scădere accentuată, pe fondul incertitudinii globale legate de tarifele comerciale impuse de Statele Unite, transmite CNBC. Indicele german DAX a scăzut cu 1,8%, după ce datele provizorii privind exporturile au indicat un declin. Indicele francez CAC 40 şi FTSE 100 din Marea Britanie au pierdut fiecare 0,9%.

Indicele S&P 500 a scăzut cu 2,7%, atingând cel mai redus nivel din septembrie şi închizând la 5.614,56 de puncte. Nasdaq Composite, dominat de acţiunile din sectorul tehnologic, a înregistrat cea mai mare pierdere dintre marile medii bursiere, coborând cu 4%, cea mai proastă sesiune din septembrie 2022, şi închizând la 17.468,32 de puncte. Dow Jones Industrial Average a pierdut 890,01 puncte, echivalentul a 2,08%, încheind ziua la 41.911,71 de puncte.

Acțiunile asiatice au urmat exemplul celor de pe Wall Street și au scăzut puternic marți, pe măsură ce au crescut îngrijorările cu privire la faptul că un război comercial de amploare ar putea afecta creșterea economică a SUA și ar putea duce la o recesiune, determinând investitorii să se îndrepte spre yenul japonez, potrivit presei asiatice. 

Îngrijorările investitorilor cu privire la potențiala încetinire economică au fost exacerbate după ce președintele Donald Trump a vorbit într-un interviu pentru Fox News despre o „perioadă de tranziție”, refuzând în același timp să prezică dacă tarifele sale vor duce la o recesiune în SUA.

Aceste comentarii și îngrijorări au afectat sentimentul de risc, determinând scăderea acțiunilor și influențând dolarul american și randamentele Trezoreriei.

BVB | Știri BVB

PREBET SA AIUD (PREB) (21/03/2025)

Convocare AGA O & E 29/30.04.2025

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (21/03/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 09(10).04.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (21/03/2025)

Semnarea unui contract de tip PPA (Power Purchase Agreement)