Update articol:

Cădere istorică a PIB-ului Japoniei în trimestrul al doilea

Produsul Intern Brut al Japoniei a înregistrat în al doilea trimestru o cădere de 7,8% comparativ cu trimestrul precedent, ca urmare a impactului pandemiei de coronavirus, un plonjon istoric care marchează totodată cel de al treilea trimestru consecutiv de contracţie pentru cea de a treia economie a lumii, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

Această cădere de 7,8%, conform datelor preliminare publicate luni de guvernul nipon, vine după o contracţie de 0,6% în primul trimestru şi una de 1,9% în ultimul trimestru al anului trecut, care au marcat intrarea Japoniei în prima recesiune de după 2015. Definiţia tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de contracţie a PIB-ului.

Contracţia de 7,8% înregistrată în perioada aprilie-iunie 2020 este de asemenea şi cea mai brutală cădere a PIB-ului Japoniei de la debutul publicării datelor statistice cu privire la acest indicator, în 1980.

Majoritatea analiştilor intervievaţi de agenţia Bloomberg se aşteptau la un recul mai modest, de 7,5%.

Economia japoneză, afectată încă din ultimul trimestru al anului trecut de o majorare a TVA, a suferit impactul coronavirusului în primul trimestru din 2020. În al doilea trimestru, activitatea economică a avut şi mai mult de suferit după introducerea stării de urgenţă, în lunile aprilie şi mai. Consumul gospodăriilor a scăzut cu 8,6% comparativ cu trimestrul precedent iar investiţiile companiilor au scăzut cu 1,5%. Comerţul exterior a avut şi el de suferit, înregistrând o scădere de 18,5% a exporturilor şi o scădere de 0,5% a importurilor. În schimb, investiţiile publice, care au scăzut un primul trimestru, au crescut cu 1,2% în trimestrul aprilie-iunie.

Scăderea PIB-ului în trimestrul al doilea poate fi atribuită stării de urgenţă din lunile aprilie şi mai, iar cifrele arată o îmbunătăţire a situaţiei începând din luna iunie, a comentat Yoshiki Shinke, economist la institutul de cercetare Dai-ichi Life.

“Cifrele pentru perioada iulie-septembrie ar trebui să arată un început de revenire, după ridicarea stării de urgenţă”, a comentat la rândul său Naoya Oshikubo, economist la SuMi Trust, care mizează pe o creştere economică de 2,6% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea.

Cu aproximativ 54.000 de cazuri de infecţie şi o mie de decese legate de maladia de Covid-19, Japonia a fost mai puţin afectată decât numeroase ţări europene şi americane, ale căror economii au suferit de pe urma pandemiei. Astfel, zona euro a înregistrat în trimestrul al doilea un recul al PIB de 12,1%, ca urmare a unor căderi mult mai grave ale economiilor din Franţa, Italia şi Spania. 

BVBStiri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/06/2021)

Reziliere Contract CTE Iernut

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (18/06/2021)

Convocare AGEA pentru data de 11 august 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (18/06/2021)

Actualizarea politicii de remunerare a actionarilor

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (18/06/2021)

Alocare actiuni SOP2019 - persoane cu responsabilitati de conducere

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (18/06/2021)

Autorizare membru al Consiliului de Administratie