Update articol:
FORUMUL ENERGIEI ONLINE

Călin Meteș, Fondul Proprietatea: Există un interes extrem de mare al investitorilor pentru Hidroelectrica și, în general, pentru active “verzi”

Călin Meteș, membru în Consiliul Director al Asociației Administratorilor de Fonduri din România Călin Meteș, membru în Consiliul Director al Asociației Administratorilor de Fonduri din România

Piața noastră de capital se află într-un moment de cotitură, iar următoarul pas pe care trebuie să-l facă, pentru a trece la un alt nivel, este listarea Hidroelectrica, a spus Călin METEȘ, Vicepreședinte și Director Executiv al Franklin Templeton Investments România, la Forumul Energiei Online, organizat de Financial Intelligence.

El a continuat: “Ne bucurăm că și managementul companiei este raliat la acest demers, credem că și statul îl sprijină. Sperăm să se realizeze anul viitor. Credem că listarea Hidroelectrica este un obiectiv care sprijină nu doar compania în sine, Fondul Proprietatea, sau acționarii care sunt sau vor fi, ci care ajută și România, ca țară, în a atinge obiectivele pe care și le-a propuns, unul dintre ele fiind upgradarea la statutul de piață emergentă.”

Potrivit domnului Meteș, avantajele pentru companie sunt  o transparență mai mare, o responsabilizare a factorilor de decizie cu privire la modul în care compania este condusă, diversificarea surselor de finanțare la care compania poate apela pentru diferite investiții.

Călin Meteș  a spus: “Discuțiile cu investitorii, atât la București, cât și la Londra, arată un interes extrem de mare pentru Hidroelectrica.

Există un apetit extrem de ridicat pentru genul acesta de active verzi, care produc energie din surse nepoluante.

Există și obstacole. Unul care poate fi depășit este acela al proiectului de lege 314/2020 – care îngheață posibilitatea ca statul să vândă acțiuni la companiile unde este acționar, indiferent că este minoritar sau majoritar. Adoptarea unei astfel de legi ar fi extrem de negativă pentru piața de capial din România, pentru că va conduce la lipsa de oportunități inclusiv pentru investitorii români, atât retail cât și instituționali, precum fondurile de pensii.

Riscul de țară poate să fie afectat, ceea ce s-ar traduce prin costuri ridicate la care Guvernul României se poate finanța, pe piețele internaționale, realizarea statutului de piață emergentă poate fi de asemenea afectat, accesul la surse đe finanțare pentru companii de stat poate fi afectat.”

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, ieri, proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. De la data intrării în vigoare a legii se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută, conform actului normativ.

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat că liberalii vor ataca legea la Curtea Constituţională.

Domnul Meteș sa a facut referire și la liberalizarea pietei de energie: „Pe termen lung, efectele liberalizării vor fi benefice pentru toată lumea – pentru sectorul energetic, pentru că vor veni mai multe investiții și vor fi create mai multe locuri de muncă, pentru stat va fi mai bine pentru ca va putea încasa mai multe taxe, iar pentru consumatori, efectul ar fi preturi mai mici.”

Forumul Energiei Online by Financial Intelligence

Forumul Energiei Online by Financial Intelligence

Publicată de Financial Intelligence pe Miercuri, 10 iunie 2020

BVBStiri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (24/09/2021)

Hotarari CA 24.09.2021

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/09/2021)

Infiintarea Filialei Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu-Feldioara

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (24/09/2021)

Raport consolidat - S1 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/09/2021)

Informatii referitoare la desfasurarea AGA din 29 septembrie 2021

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (24/09/2021)

Numire Administratori provizorii