Update articol:

Camera Deputaţilor: “Nu se declanşează măsuri de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanţele comerciale şi civile pe toată perioada stării de urgenţă, a stării de alertă până la data de 1 septembrie 2020

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu amendamente, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale.

Potrivit unui amendament admis de Comisia de buget şi propus de PSD, se suspendă măsurile de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanţele civile şi comerciale declanşate după instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.

“Nu se declanşează măsuri de executare silită în materie civilă prin poprire pentru creanţele comerciale şi civile pe toată perioada stării de urgenţă, a stării de alertă până la data de 1 septembrie 2020. Măsurile dispuse anterior nu se aplică în cazul executărilor silite privind creanţele civile sau comerciale ce au drept titlu hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală pentru soluţionarea laturii civile a cauzei. Măsurile de suspendare a executării silite a sumelor urmăribile sau disponibilităţilor băneşti se aplică de drept de către organele de executare şi instituţiile bancare sau terţi popriţi, fără nicio altă formalitate”, mai prevede amendamentul, citat de Agerpres.

Un alt amendament adoptat de deputaţi stipulează că se suspendă, pe durata stării de urgenţă, începând cu data suspendării activităţii – 18 martie 2020, obligaţiile de plată aferente autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc tradiţionale prevăzute de OUG 77/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 246/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camerei Deputaţilor este for decizional în acest caz.

BVBStiri BVB

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (05/08/2020)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

MUNICIPIUL BACAU (BAC26B) (04/08/2020)

Modificare rata dobanda cupon 45

MUNICIPIUL BACAU (BAC26A) (04/08/2020)

Modificare rata dobanda cupon 49

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (04/08/2020)

Notificare Voltinvest - Indice de alocare pentru oferta publica de cumparare actiuni SIF5

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (04/08/2020)

Raport conf. art. 82 din Legea 24/2017