Update articol:

Campania “Trăiește natural, mănâncă tradițional!” – demers de promovare a produselor tradiționale românești

Campania media “Trăiește natural, mănâncă tradițional!”, lansată, astăzi, de Radio România Antena Satelor, cu sprijinul Asociației Pro Consumatori,  un demers de promovare a produselor tradiționale românești susținut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Fundaţia Mâine va fi mai bine. Campania lansata de Ziua Internațională a Consumatorilor se desfășoară în perioada 15 martie – 30 martie 2019.

Obiectivul concret al campaniei  este acela de a încuraja consumul de produse tradiționale românești, preparate după rețete vechi, fără adaosuri de aditivi, și de promovare a micilor producători din zona rurală.

Campania beneficiază de susținerea unor personalități ale vieții culturale și sportive precum: Ivan Patzaichin, Daniela Sofronie, Mitică Popescu, Mihai Mălaimare, Alexandru Pugna, Constantin Enceanu, Ovidiu Purdea Someș.

Costel Stanciu, președinte APC, a declarat: „Studiile realizate de APC în ultimii ani au scos la iveală o serie de aspecte mai puțin plăcute ce țin de calitatea produselor alimentare fabricate la nivel industrial, cum ar fi: cârnați țărănești cu 7 E-uri, 9 din 10 mărci de cârnați sunt afumați cu fum lichid/aroma de fum, 4 din 10 mărci de cârnați sunt colorați cu carmin, 3 din 10 mărci de salam de vară nu conțin carne de vită, 7 din 10 mărci de parizer conțin monoglutamat de sodiu și carmin, 4 din 10 mărci de crenvurști conțin carmin, 7 din 10 mărci de pâine feliată și ambalată conțin conservanți, 8 din 10 mărci de bulion/pastă de tomate sunt fabricate din concentrat de tomate de proveniență necunoscută pentru consumatori, 8 din 10 mărci de lapte conțin lapte prelucrat, 3 din 10 mărci de ardei capia conţin zaharină, castraveți din India, murați în Romania cu adaos de metabisulfit de sodiu și clorură de calciu, zacuscă cu ciuperci și 5 lingurițe de zahăr, dulceață de zmeură cu carmin și aromă de dude. Acestea sunt doar câteva din concluziile studiilor realizate de APC care arată cât de mult au fost denaturate alimentele consumate de români. Alternativa la astfel de produse o constituie produsele tradiționale atestate, al căror preț de vânzare este mai mic decat cel al produselor Premium fabricate de industrie”.

Maricel Floricel Dima, subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a declarat: “Am avut, până în 2013, un număr de aproximativ 4500 de produse care erau declarate a fi tradiționale. Dar pe baza acestei noi legislații care a devenit mai restrictivă, avem înregistrate în prezent, în România, 680 de produse tradiționale certificate care poartă un logo specific de produs tradițional.

Cele mai multe produse certificate, în funcție de domeniul specific de activitate, sunt: 266 de produse din carne, 145 de produse din lapte, 104 legume și fructe, 102 produse de panificație etc. Județele cu cele mai multe produse tradiționale înregistrate sunt: Brașov – 184, Maramureș –  66, Alba – 53, Neamț  – 38, Argeș  – 37, Buzău -31 etc.

Avem certificate la nivel european alte 5 produse: Magiunul de Topoloveni, Telemeaua de Ibănești, Salamul de Sibiu, Novacul afumat de Ţara Bârsei şi Scrumbia de Dunăre afumată. În acest moment mai avem în analiză la Comisia Europeană patru produse: Cârnații de Pleșcoi, Cașcavalul de Săveni, Telemeaua de Sibiu, Salata de icre de știucă de Tulcea”.