Update articol:

Moscova ameninţă cu un ”răspuns corespunzător”, după ce Londra a anunţat că va oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit

Vladimir Putin Vladimir Putin/ Sursa foto: en.kremlin.ru

Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat marţi că Rusia va ”răspunde corespunzător” dacă Marea Britanie va furniza Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit, în timp ce ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a avertizat că rămân tot mai puţini paşi de făcut înaintea unei potenţiale “coliziuni nucleare” între Rusia şi Occident, aceste reacţii venind după ce un responsabil britanic a declarat că tancurile Challenger 2 care vor fi oferite Ucrainei vor fi dotate inclusiv cu muniţie cu uraniu sărăcit, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

“Astăzi am aflat că Marea Britanie (…) a anunţat nu doar livrarea de tancuri Ucrainei, ci şi de obuze conţinând uraniu sărăcit (…) Dacă acest lucru se întâmplă, Rusia va fi nevoită să răspundă corespunzător”, a declarat Putin presei după întrevederea cu omologul său chinez Xi Jinping.

Vorbind luni la Londra, ministrul de stat britanic pentru apărare, Annabel Goldie, a afirmat că unele din obuzele cu care vor fi echipate cele 14 tancuri Challenger 2 pe care Marea Britanie le va oferi Ucrainei pentru a o ajuta în războiul cu Rusia vor fi obuze perforante care conţin uraniu sărăcit.

Întrebat marţi despre această declaraţie, ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a spus în faţa presei că “încă un pas a fost făcut, şi rămân tot mai puţini paşi”. Solicitat să precizeze dacă se referă la apropierea unei “coliziuni nucleare” între Rusia şi Occident, el a confirmat că asta a dorit să spună. “Nu din întâmplare am spus despre paşi. Sunt din ce în ce mai puţini”, a atenţionat el.

Muniţiile cu uraniu sărăcit, folosite în bombardamentele NATO asupra fostei Iugoslavii în 1999, sunt utilizate în proiectilele antitanc, având o eficienţă deosebită în perforarea blindajelor. Aceste proiectile au însă efecte foarte nocive pentru sănătatea oamenilor din zonele unde sunt folosite.

“Fireşte, Rusia are cu ce să răspundă” în acest caz, a mai avertizat ministrul Şoigu.

Înaintea lui, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a descris planul Londrei drept o repetare a “scenariului iugoslav”, amintind că acest tip de muniţie cu uraniu sărăcit cauzează cancer şi contaminează mediul.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (11/06/2026)

Reluare tranzactionare in 12.06.2026, ora 09:45: conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizia ASF nr. 596/11.06.2026 – aprobare document oferta publica de preluare voluntara actiuni BIO

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (11/06/2026)

Convocare AGAE 21(22).07.2026

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (11/06/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BIOFARM S.A. (BIO) (11/06/2026)

Decizie ASF nr. 596/11.06.2026 - aprobare document oferta publica de preluare voluntara actiuni BIO