Autor: Drd. Cornelia Năstase, CEO CC Tax Advisory

Într-o țară în care contribuabilul corect este tratat cu suspiciune, iar statul devine tot mai eficient în a încasa, dar tot mai neglijent în a garanta drepturi, ne aflăm azi în fața unei situații care frizează absurdul – dar și abuzul: persoanele care obțin venituri din investiții și plătesc contribuția la sănătate nu sunt considerate asigurate în sistemul CNAS.

Cum s-a ajuns aici? Paradoxal, dintr-un efort de digitalizare.

Declarația unică avea, în forma ei firească, două componente: una pentru veniturile realizate (adică ce ai obținut deja) și una pentru veniturile estimate (adică ce prevezi că vei obține și pentru care te angajezi să plătești impozit și contribuții). Statul a decis să simplifice. A eliminat partea de estimare, lăsând doar partea de realizat. Doar că a simplificat prost.

Consecința? Dacă nu ai și contract de muncă sau altă formă „recunoscută” de asigurare, iar singurele tale venituri sunt din dividende, dobânzi sau alte investiții, plătești contribuția la sănătate, dar rămâi neasigurat. De ce? Pentru că statul nu te poate „lua în evidență” dacă tu nu declari, anticipat, că vei avea acele venituri chiar dacă declarația 212 are o secțiune prin care contribuabilul optează pentru asigurarea de sănătate pentru anul ce urmează.

Toate dividendele, dobânzile, transfer de actiuni sunt raportate prin Declarația D205. ANAF are deja, în sistem, informațiile necesare pentru a constata că în anul anterior veniturile realizate depășesc plafonul minim pentru calculul CASS. Problema rezidă în faptul că această contribuție pe care contribuabilul o achită în 25 mai a anului curent este aferentă anului anterior, an în care, desigur, nu a beneficiat de asigurarea de sănătate. Astfel, contribuabilul a achitat deja 4.860 lei contribuție aferentă anului 2024 de care nu a beneficiat. Cu ocazia depunerii declarației 212 în 25 mai 2025, alegea să se asigure la sistemul de sănătate și mai achita suplimentar încă 2.430 lei, de care iar nu beneficiază pentru că ne aflăm în situația în care prevederile fiscale nu sunt corelate cu Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătații.  Având în vedere că informațiile privind veniturile realizate de contribuabil sunt disponibile statului încă din 27 februarie și că normalitatea ar însemna să beneficiezi de asigurarea de sănătate achitată, ar fi posibil ca acesta să fie considerat asigurat pe anul ce urmează, ba chiar și fără a fi nevoie ca persoana fizică, contribuabil, să mai depună declarația 212. În acest context, statul deține toate datele necesare pentru a asigura o corectă alocare a drepturilor de asigurare. Însă, într-o mișcare contrar principiilor transparenței fiscale, statul preferă să ignore aceste informații, făcându-se că nu știe nimic despre acest aspect, în timp ce, în schimb, îți încasează banii.

Ce înseamnă acest lucru în practică?

Pe 25 mai, o persoană fizică este obligată să plătească CASS pentru anul anterior, în baza veniturilor obținute din investiții. Această sumă – de obicei 10%, iar în multe cazuri ajungând la sume semnificative – intră direct în conturile statului. Însă, în schimbul acestei contribuții, persoana respectivă nu primește echivalentul unui an de asigurare la sănătate. În esență, banii plătiți nu sunt contorizați pentru protecția efectivă a acelui contribuabil în sistemul de sănătate publică. Dacă aceasta pare a fi o situație absurdă, este pentru că este o fraudă legalizată printr-o combinație de incompetență administrativă și cinism fiscal. Statul încasează fără a oferi nici măcar beneficiile esențiale pentru care contribuabilul ar trebui să primească protecție.

Este momentul ca statul să oprească acest „furt digitalizat” și să pună capăt unui sistem care favorizează colectarea, dar neglijează acordarea drepturilor. În era digitalizării, nu putem accepta ca datele să fie folosite doar pentru a colecta, fără ca cetățeanul să beneficieze de reciprocitatea corespunzătoare. Dacă tot suntem în era automatizării, sistemele fiscale și de asigurări sociale trebuie să interacționeze eficient, iar acest proces trebuie să devină simplu și transparent.

Este momentul ca ANAF și CNAS să colaboreze eficient, nu să creeze un vid administrativ în care cetățeanul este bun de plată, dar nu și de protejat. Contribuabilul plătește CASS în multiple instanțe: prin salariu, prin dividende, prin alte venituri din activități independente și, în multe cazuri, prin impozite suplimentare pe care statul le colectează fără ezitare. De ce, atunci, statul refuză să asigure, în schimb, accesul la sănătate pentru aceste sume plătite?

Nu putem construi o Românie fiscal corectă pe o bază de nedreptăți sistemice. Corectitudinea trebuie să funcționeze în ambele sensuri – atât din partea cetățeanului, care își îndeplinește obligațiile, cât și din partea statului, care trebuie să asigure drepturile promise. Dacă dorim o administrație fiscală modernă și responsabilă, atunci trebuie să începem să acordăm respectul cuvenit contribuabilului, nu doar să ne concentrăm pe încasări.