Update articol:

Capitala intră în scenariul roşu; incidenţa COVID în Bucureşti a trecut de 3 cazuri la mia de locuitori

Capitala intră în scenariul roşu; incidenţa COVID în Bucureşti a trecut de 3 cazuri la mia de locuitori
 - poza 1 Sursa foto: Facebook

Incidenţa COVID-19 în Bucureşti a trecut, miercuri, de 3 cazuri la mia de locuitori, ceea ce înseamnă intrarea în scenariul roşu.

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) se va reuni miercuri în şedinţă pentru a dispune măsurile care se impun în contextul creşterii incidenţei COVID-19. Şedinţa CMBSU va începe în jurul orei 15,00 şi se va desfăşura în sistem videoconferinţă, a precizat Prefectura Capitalei.

Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile pentru Bucureşti este, miercuri, de 3,32 cazuri la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când s-a înregistrat o valoare de 2,97 la mia de locuitori, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică.

Capitala s-a aflat, ultima dată, la o incidenţă peste 3 cazuri la mia de locuitori pe 23 noiembrie, când se înregistra un nivel de 3,04.

De la acea dată şi până pe 24 decembrie, incidenţa COVID-19 a înregistrat valori scăzute de până la 0,61 cazuri la mia de locuitori, care s-au menţinut până după Anul Nou, când a început să crească din nou.

Cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 în Capitală a fost atinsă pe 22 octombrie – 16,54 cazuri la mia de locuitori.

BVB | Știri BVB
S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (12/11/2026)

Disponibilitate Raport T3 2026 si detalii teleconferinta

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (12/11/2026)

Convocare AGA O & E 17/18.12.2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (12/11/2026)

Convocare AGAO din data de 17 (18) decembrie 2026