Update articol:
O scrisoare deschisă, semnată de 100 de angajați care nu au participat la grevă, anunță că o parte a producției de la Electrolux Satu Mare a fost mutată la Swidnica, în Polonia

Cartel Alfa: „Cerem managementului Companiei Electrolux să înlocuiască presiunea și amenințările cu dialogul și negocierea”

Foto Cartel Alfa Foto Cartel Alfa

Prin vocea angajaților rămași în fabrică, Compania Electrolux amenință cu relocarea producției în Polonia, susţine Confederaţia Naşională Cartel Alfa într-un comunicat.

Sindicaliştii consideră că acest lucru este o acțiune de intimidare a greviștilor, care are ca scop să descurajeze lucrătorii, din Satu Mare și de oriunde, în a-și cere drepturile: „Acest lucru e posibil în principal din cauza legislației proaste în domeniul muncii, dar și a instituțiilor românești, care permit angajatorilor de multinaționale să acționeze împotriva lucrătorilor în caz de grevă.

Înțelegem că în actuala economie de piață, capitalul este liber să circule și să se mute acolo unde condițiile sunt mai avantajoase. Dar a face această mutare în condițiile în care productivitatea nu este mai bună decât cea din România, iar salariile în Polonia sunt semnificativ mai mari decât în România, fără transfer de taxe (angajatorul acolo are și contribuții mai mari la salariul brut), indică limpede că este o acțiune motivată nu de considerente economice, ci de dorința de a descuraja prin orice mijloace lucrătorii în a-și cere condiții mai bune de salarizare.

Compania Electrolux (ne referim la companie pentru că în numele acesteia par să vorbească cei 100 de angajați anonimi din fabrică, semnatari ai unei scrisori deschise  către greviști) este deranjată de acțiunea de boicot realizată de CNS Cartel ALFA prin caravana de la Satu Mare către Ambasada Suediei. Cu toate astea, boicotul a fost singura modalitate legală de acțiune pentru a determina compania să reia dialogul social și negocierea cu greviștii. Reamintim publicului, reprezentanților companiei și angajaților semnatari ai scrisorii că, anterior anunțării acțiunii de boicot, managementul companiei blocase complet dialogul cu sindicatul, timp de șase (!!!) săptămâni, timp în care oamenii s-au prezentat în fiecare zi la poarta fabricii și și-au arătat disponibilitatea pentru negociere.

CNS Cartel ALFA nu susține prelungirea nejustificată a acestui conflict de muncă! Am fost mereu deschiși la dialog, inclusiv prin numeroase demersuri pentru a stabili un dialog cu managementul grupului din Suedia. Încetarea conflictului de muncă stă însă exclusiv în puterea managementului fabricii, prin așezarea la masa dialogului și găsirea unei soluții acceptabile de ambele părți.

Compania susține că oferă salarii competitive (e adevărat că nu sunt cele mai mici salarii din zonă sau din domeniu). De cealaltă parte, muncitorii trag lună de lună linie și constată că banii nu ajung pentru cheltuielile minime de trai. Mai constată și că numărul de produse pe care le realizează crește constant, datorită unui ritm de lucru mai alert, pauze mai scurte și o presiune tot mai accentuată pusă pe salariați. Celor două părți nu le rămâne decât să se așeze la masa negocierilor și să găsească cea mai bună soluție de compromis pentru a finaliza negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de companie.

În sectorul economic din România, salariile au rămas la un nivel foarte scăzut din cauza blocării negocierii colective prin legislația adoptată, tot la presiunea multinaționalelor, în 2011. În lipsa mecanismelor de creștere prin negocierea colectivă la nivel de sector sau național, acestea au crescut mai puțin decât productivitatea, iar salariul mediu net din sectorul economic fiind cu aproximativ 1000 de lei (220 euro) mai mic decât salariul mediu net din sectorul public. Aceasta încurajează exodul de forță de muncă, și va determina venituri extrem de scăzute și la pensie.  

Ne exprimăm speranța că reprezentanții companiei vor înlocui în cele din urmă presiunea cu dialogul și că se vor așeza cu bună credință la masa negocierilor. CNS Cartel ALFA este alături de Sindicatul Samus, și avem alături de noi întreaga mișcare sindicală din țară și din Europa care susține lupta lor pentru o plată echitabilă”.

O scrisoare deschisă trimisă pe adresa redacției PresaSm, semnată de 100 de angajați care nu au participat la grevă, anunță că o parte a producției de la Electrolux Satu Mare a fost mutată la Swidnica, în Polonia. În plus, grupul suedez ar fi oprit toate investițiile care urmau să aibă loc la Satu Mare. Greva, spun angajații, pune în pericol viitorul fabricii de la Satu Mare.