Update articol:

Cătălin Nițu, fost membru al Directoratului Transelectrica, a dat, din nou, în judecată compania la Curtea de Arbitraj de la Viena

Cătălin Nițu, fost membru al Directoratului Transelectrica, a dat în judecată compania la Curtea de Arbitraj de la Viena, după ce, în aprilie, a mai câștigat un proces.

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” SA informează publicul investitor asupra faptului că pe rolul Centrului de Arbitraj de la Viena a fost înregistrată cererea de arbitraj ARB-5758 NIȚU Cătălin (RO) vs. Transelectrica (RO), potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Prin intermediul acestei cereri, domnul Cătălin Nițu, fost membru al Directoratului, revocat prin Decizia Consiliului de Supraveghere nr. 25/25.06.2021, a solicitat obligarea Companiei la plata sumei totale de 2.249.082 lei (principal), formată astfel:

o 1.910.477 lei, care ar reprezenta compensația aferentă indemnizațiilor fixe brute lunare rămase până la finalul mandatului;

o 279.582 lei, care ar reprezenta componenta variabilă a remunerației pentru îndeplinirea criteriilor și obiectivelor de performanță aferent primului semestru al anului 2021;

o 59.023 lei, care ar reprezenta componenta variabilă a remunerației pentru îndeplinirea criteriilor și obiectivelor de performanță aferent perioadei noiembrie – decembrie 2020, sume la care se adaugă accesorii ( dobândă legală, actualizarea cu rata inflaţiei și cheltuieli de arbitraj).

Pretențiile sunt formulate în baza contractului de mandat încheiat de către Companie cu domnul Cătălin NIȚU, anterior revocării.

Transelectrica trebuie să îi plătească fostului director Cătălin Niţu aproape 560.000 de lei, la care se adaugă accesorii și cheltuieli de judecată, potrivit unei decizii a  Centrului de Arbitraj de la Viena, din aprilie.