-
“Dacă Ucraina va ceda, Putin va testa voința României de a apăra Republica Moldova.”
Autor: Iulian Mareș
Roderich Kiesewetter, deputat german, membru în Comisia de politică externă a Bundestagului, fost președinte al comisiei parlamentare de control a serviciilor de informații din Germania, ofițer în rezervă al armatei germane, calitate în care o ocupat inclusiv funcții de conducere în cadrul NATO. Declarație sa a fost făcută la 26 octombrie a.c. cu prilejul unei dezbateri organizate la București de Fundația Konrad Adenauer și Facultatea de Istorie a Universității din București.
Nu avem motive să punem la îndoială afirmația citată mai sus, mai ales că este susținută de experiența politică și militară a autorului, precum și de alte analize asupra scenariilor de evoluție privind războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei, scenarii în care Republica Moldova se regăsește printre cele mai probabile ținte pe care le vor viza acțiunile rusești din registrul amenințărilor hibrid. Deja acest lucru se întâmplă în Marea Neagră, unde este pusă la încercare însăși capacitatea de apărare a României. Și cazul gazoductelor Nord Stream I și II trebuie văzut prin aceeași optică, pentru că aici sunt lecții utile pentru modul în care Bucureștiul va reacționa de acum încolo la provocările de sorginte rusă.
La acest moment, ancheta privind exploziile care au avariat gazoductele Nord Stream în septembrie 2022 a intrat într-o etapă deosebit de sensibilă, atât din punct de vedere juridic, cât și politic. La patru ani de la producerea incidentului, autoritățile judiciare germane continuă procedurile penale împotriva unor cetățeni ucraineni suspectați de participare la operațiune, în timp ce instanțe din diferite state membre ale Uniunii Europene au ajuns la concluzii diferite în privința extrădării unuia dintre suspecți.
Ceea ce inițial părea o investigație complexă privind distrugerea unei infrastructuri energetice a căpătat, în consecință, o dimensiune care depășește cadrul strict al dreptului penal. Problema privește raportul dintre jurisdicția națională, aplicarea dreptului internațional umanitar, funcționarea mecanismelor europene de cooperare judiciară și interesele strategice ale statelor care sprijină Ucraina în războiul de apărare împotriva agresiunii ruse. Revenind la situația României, atenția noastră se îndreaptă tot pe direcția unor elemente de infrastructură energetică, anume proiectele Midia și Neptun Deep, a căror apărare se află acum în joc.
Prin urmare, cazul Nord Stream nu este pentru România o controversă îndepărtată între Germania, Polonia și Croația. Este un caz la care trebuie să ne uităm atent, din perspectiva intereselor noastre economice de ordin strategic. Este totodată o chestiune de consecvență a politicii europene față de Ucraina, de protejare a coeziunii între aliați și de evaluare a consecințelor unor decizii judiciare într-un context de securitate europeană profund modificat de războiul declanșat de Federația Rusă.
Pentru a ne reaminti, la 26 septembrie 2022, explozii subacvatice au avariat grav trei dintre cele patru conducte ale sistemelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2, în Marea Baltică, în apropierea insulei daneze Bornholm. Gazoductele fuseseră construite pentru transportul direct al gazelor naturale rusești către Germania, ocolind rutele tradiționale de tranzit din Europa Centrală și de Est.
Un element factual merită reținut: în momentul producerii exploziilor, livrările prin Nord Stream 1 erau deja suspendate, iar Nord Stream 2 nu intrase niciodată în exploatare comercială. Astfel, incidentul nu a întrerupt la 26 septembrie 2022 un flux efectiv de gaze către consumatorii germani, deși a provocat distrugeri materiale considerabile și a compromis posibilitatea utilizării ulterioare a infrastructurii în cauză.
Această distincție este relevantă pentru evaluarea consecințelor concrete ale incidentului. Ea nu stabilește, prin ea însăși, legalitatea operațiunii și nici nu exclude posibilitatea existenței unor infracțiuni. Totuși, într-o analiză juridică riguroasă, trebuie făcută diferența între prejudiciul material, capacitatea tehnică afectată și întreruperea efectivă a unui serviciu public.
Evoluțiile recente îl privesc pe cetățeanul ucrainean Volodîmîr Juravliov (Volodymyr Zhuravlov), identificat în comunicările autorităților germane drept Vladimir Z. Potrivit anunțului Parchetului Federal German din 19 august 2026, acesta a fost reținut în Croația în baza unui mandat european de arestare. Procurorii germani îl suspectează că ar fi participat, în calitate de scafandru, la operațiunea de amplasare a dispozitivelor explozive pe gazoducte [1].
Trebuie subliniat că avem de-a face cu acuzații formulate în cadrul unei investigații penale, nu cu fapte stabilite printr-o hotărâre definitivă de condamnare. Existența unui mandat european de arestare nu echivalează cu stabilirea vinovăției persoanei vizate.
Cazul a cunoscut anterior o evoluție semnificativă în Polonia. La 17 octombrie 2025, Tribunalul Regional din Varșovia a respins solicitarea Germaniei privind predarea cetățeanului ucrainean și a dispus punerea acestuia în libertate. Judecătorul Dariusz Łubowski a invocat, între altele, problema imunității funcționale de care ar putea beneficia o persoană care acționează în numele unui stat în contextul unui conflict armat internațional.
Anterior pronunțării hotărârii, premierul polonez Donald Tusk declarase că predarea cetățeanului ucrainean autorităților germane nu ar fi în interesul Poloniei. După decizia instanței, șeful Guvernului de la Varșovia a salutat public soluția adoptată [2]. Pentru România, e util a se reține faptul că interesul național al Poloniei a fost luat în calcul în examinarea și gestionarea situației respective.
Poziția poloneză trebuie înțeleasă în contextul opoziției manifestate de Varșovia, cu mult înainte de invazia rusă din 2022, față de proiectele Nord Stream. Pentru Polonia și alte state din regiune, aceste gazoducte reprezentau nu doar investiții comerciale, ci și instrumente susceptibile să consolideze dependența energetică europeană de Federația Rusă și să reducă importanța geopolitică a statelor de tranzit.
Hotărârea instanței poloneze nu reprezintă însă o achitare a lui Juravliov și nici nu produce automat efecte obligatorii asupra instanțelor din alte state membre. Semnificația sa constă în faptul că a evidențiat existența unor interpretări juridice diferite în interiorul Uniunii Europene asupra naturii faptelor investigate și a eventualelor impedimente la urmărirea penală. În formularea și exprimarea acestor interpretări a contat interesul național al Poloniei, care de această dată a coincis cu interesele de apărare ale Ucrainei.
Cu toate acestea, la 18 septembrie 2026, instanța competentă din orașul croat Pula a adoptat o soluție diferită, aprobând predarea cetățeanului ucrainean către Germania. Decizia a fost comunicată ulterior, iar apărarea a anunțat exercitarea căilor de atac. La momentul respectiv, hotărârea nu era definitivă [3]. Cel mai probabil, și Croația a examinat situația inclusiv din perspectiva intereselor proprii, pe linia cărora relația strategică cu Germania prevalează, așa cum era de așteptat.
Divergența dintre soluțiile pronunțate la Varșovia și Pula nu trebuie transformată într-o confruntare politică între state. Mandatul european de arestare, reglementat prin Decizia-cadru 2002/584/JAI, se întemeiază pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare. Refuzul executării unui mandat de către un stat membru nu obligă automat o altă instanță să adopte aceeași soluție.
În același timp, mecanismul european prevede motive obligatorii și facultative de neexecutare, precum și garanții procedurale care trebuie respectate. Inclusiv posibilitatea aplicării anumitor motive de refuz în cazul unor fapte săvârșite în afara teritoriului statului emitent necesită o examinare juridică proprie [4].
Prin urmare, întrebarea relevantă nu este dacă instanța croată ar trebui să urmeze preferințele politice exprimate la Varșovia. Întrebarea este dacă au fost îndeplinite toate condițiile juridice pentru predare, inclusiv cele referitoare la natura acuzațiilor, jurisdicția aplicabilă și drepturile fundamentale ale persoanei solicitate. Este foarte greu de spus care e ponderea deciziei juridice și care e ponderea influenței politice, însă pentru România este utilă constatarea faptului că ambele s-au manifestat.
O dificultate suplimentară rezultă din hotărârea Curții Federale de Justiție a Germaniei din 10 decembrie 2025, dosarul StB 60/25, pronunțată într-o cauză conexă privind un alt suspect. Instanța germană a considerat că jurisdicția penală a Germaniei poate fi exercitată în această speță, întrucât efectele distrugerii conductelor s-au produs inclusiv asupra unor componente ale infrastructurii aflate pe teritoriul german. De asemenea, a respins argumentul potrivit căruia imunitatea funcțională ar împiedica urmărirea penală în circumstanțele analizate [5].
Aceste constatări nu pot fi ignorate. Ele limitează considerabil argumentul potrivit căruia Germania nu ar putea avea competență penală numai pentru că dispozitivele explozive au fost amplasate în afara apelor sale teritoriale.
Totuși, hotărârea respectivă a fost pronunțată într-o etapă procesuală distinctă și nu stabilește vinovăția individuală a lui Juravliov. Jurisdicția unei instanțe, existența unor indicii suficiente pentru arestare și demonstrarea vinovăției dincolo de orice îndoială rezonabilă reprezintă probleme juridice diferite.
Un aspect deosebit de relevant este interpretarea infracțiunii de sabotaj anticonstituțional, prevăzută la articolul 88 din Codul penal german. Curtea Federală de Justiție a exprimat rezerve cu privire la existența elementului intențional necesar pentru a demonstra că persoanele implicate ar fi urmărit sprijinirea unor acțiuni îndreptate împotriva securității interne a Germaniei. Altfel spus, faptul că o acțiune produce efecte economice sau de securitate negative pentru un stat nu demonstrează automat că subminarea securității acelui stat a constituit obiectivul urmărit de autorii săi.
În același timp, instanța a considerat că suspiciunile referitoare la alte infracțiuni justificau menținerea arestării preventive în cauza analizată. Tocmai această delimitare arată de ce discuția trebuie purtată în termenii preciși ai dreptului penal, nu prin generalizări privind presupusa ilegalitate sau, dimpotrivă, legitimitate a întregii operațiuni.
O a doua problemă privește calificarea gazoductelor Nord Stream în conformitate cu dreptul internațional umanitar. Articolul 52 din Protocolul adițional I la Convențiile de la Geneva, reflectat și în dreptul internațional umanitar cutumiar, distinge între bunurile civile și obiectivele militare. Un obiectiv militar trebuie să contribuie efectiv, prin natura, amplasarea, destinația sau utilizarea sa, la acțiunea militară, iar neutralizarea acestuia trebuie să ofere un avantaj militar precis [6].
Simplul fapt că o infrastructură produce venituri pentru un stat aflat în război nu este suficient pentru transformarea sa într-un obiectiv militar legitim. Curtea Federală de Justiție a Germaniei a adoptat această interpretare în evaluarea preliminară a cazului Nord Stream, considerând gazoductele drept infrastructură civilă. Cu siguranță că acest mod de a încadra elemente de infrastructură energetică s-ar aplica și pentru proiectele Midia sau Neptun Deep, fără să le scadă cu ceva importanța critică pentru România.
Interpretarea rămâne contestată de apărare în procedurile penale conexe. Aceasta nu înseamnă că fiecare perspectivă juridică are aceeași forță, ci că aplicarea normelor internaționale trebuie făcută pe baza unor circumstanțe concrete, analizate într-o procedură contradictorie. Fundamentarea concretă a unei astfel de situații face să fie esențială, însă, capacitatea de a o preveni, chiar de a o descuraja, prin toate mijloacele la care un stat ca România poate apela și nu singură, ci inclusiv prin cooperare cu ceilalți membri NATO și cu statele ale căror interese de apărare și securitate sunt convergente.
Subiectul a căpătat o nouă dimensiune la 14 octombrie 2026, când la Hamburg a început procesul unui alt cetățean ucrainean, Serhii Kuzniețov (Serhii Kuznietsov), acuzat de participare la operațiunea împotriva gazoductelor, inclusiv de implicare într-o presupusă crimă de război prin atacarea unor obiective civile. Avocații săi contestă acuzațiile, calificarea juridică a obiectivelor și condițiile în care inculpatul își poate exercita efectiv dreptul la apărare [7].
Deschiderea procesului de la Hamburg are o consecință importantă: probele vor putea fi examinate în fața unei instanțe, iar ipotezele formulate în spațiul public vor putea fi confruntate cu standardele procedurii penale. Aceasta nu înseamnă însă că vinovăția altor persoane poate fi dedusă din existența dosarului. Pregătirea profesională a unui suspect, capacitatea sa de a efectua scufundări la mare adâncime sau presupusa apartenență la un anumit grup nu pot substitui demonstrarea concretă a conduitei sale, a intenției și a gradului de participare la faptele incriminate.
Dincolo de această dimensiune juridică, dosarul Nord Stream ridică o contradicție politică pe care statele europene nu ar trebui să o ignore: înainte de februarie 2022, infrastructura Nord Stream era deja controversată din perspectiva securității europene. Proiectele au amplificat dezacordurile dintre statele care vedeau în importurile directe de gaze rusești o oportunitate economică și cele care avertizau asupra dependenței strategice create în raport cu Moscova.
După invazia rusă, politica energetică a Uniunii Europene a cunoscut o schimbare fundamentală. Prin REPowerEU și măsurile adoptate ulterior, UE a urmărit diminuarea și eliminarea treptată a importurilor de energie din Federația Rusă, tocmai pentru reducerea vulnerabilităților economice și de securitate asociate acestei dependențe [8].
Această reorientare nu conferă retroactiv legalitate distrugerii unor conducte. Politica energetică europeană și răspunderea penală individuală trebuie evaluate separat. Eșecul strategic al unui proiect de infrastructură nu poate constitui, prin el însuși, un argument suficient pentru exonerarea persoanelor suspectate de distrugerea sa.
În mod similar, investigarea legitimă a distrugerii unei infrastructuri nu ar trebui confundată cu demonstrarea existenței unei politici a statului ucrainean. Autoritățile de la Kyiv au negat implicarea în incident, iar acuzațiile privind eventuale ordine provenite de la structuri statale ucrainene rămân supuse examinării judiciare. Distincția devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual.
În octombrie 2026, războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei continuă, iar securitatea flancului estic al NATO și reziliența infrastructurii energetice europene reprezintă preocupări centrale pentru statele membre.
La reuniunea Consiliului European din 15–16 octombrie 2026, liderii UE au condamnat atacurile sistematice ale Rusiei asupra populației civile și infrastructurii critice din Ucraina, au reafirmat sprijinul pentru capacitatea de apărare a acestei țări și au subliniat necesitatea consolidării cooperării energetice, inclusiv prin interconectări electrice transfrontaliere. De asemenea, au reiterat obiectivul reducerii veniturilor energetice ale Rusiei și necesitatea consolidării capacității europene de apărare [9].
Această poziție confirmă faptul că rezistența Ucrainei nu mai reprezintă exclusiv o preocupare de politică externă, ci o componentă directă a securității europene.
Pentru România, semnificația este și mai concretă. Bucureștiul se află pe flancul estic al NATO, are frontieră comună cu Ucraina și este expus riscurilor de securitate asociate activităților militare rusești în regiunea Mării Negre. În plus, infrastructura de transport, porturile dunărene și maritime, interconectările energetice și capacitatea de sprijin logistic pentru Ucraina au devenit elemente importante ale rezilienței regionale.
Aprecierea de mai sus e confirmată de incidentul produs recent în perimetrul portului Giurgiulești din Republica Moldova, aflat în prezent în proprietatea României, unde elemente de infrastructură portuară și nu doar vagoane cu cereale din Ucraina au fost filmate neautorizat și ulterior publicate pe platforme de social media de către un politician de la Chișinău, acțiune cu vădit caracter provocator, de natură să expună portul în cauză unor potențiale atacuri cu drone rusești, împotriva cărora nici Republica Moldova, nici România nu au la acest moment mijloace adecvate de ripostă.
De altfel, Consiliul European a menționat explicit, în concluziile sale recente, incidentele care au afectat securitatea maritimă în zonele economice exclusive ale României și Bulgariei, precum și necesitatea protejării infrastructurii critice și consolidării apărării flancului estic [9]. În aceste condiții, modul în care este gestionat dosarul Nord Stream poate avea implicații care depășesc relațiile bilaterale dintre Germania și Croația.
Un eventual transfer al lui Juravliov către Germania, în paralel cu desfășurarea procesului de la Hamburg, ar putea amplifica controversele politice legate de rolul Ucrainei în incident. Există inclusiv riscul ca respectivele controverse să fie exploatate în comunicarea publică din actualul context politic din Germania pentru a alimenta neîncrederea între partenerii europeni sau pentru a pune sub semnul întrebării continuarea sprijinului acordat Kievului.
În mod categoric, nu se poate spune că acest risc denotă intenții politice din partea procurorilor germani sau că ridică suspiciuni privind independența justiției din acest stat european. El reprezintă însă un element legitim de analiză strategică pentru statele care au un interes direct în menținerea unității europene în fața agresiunii ruse.
Germania are un interes legitim în investigarea unor distrugeri grave produse asupra unei infrastructuri cu relevanță pentru economia și securitatea sa. Croația are obligația de a aplica normele europene privind cooperarea judiciară. Polonia a exprimat, atât prin decizia unei instanțe, cât și prin poziția premierului său, o interpretare diferită a implicațiilor juridice și strategice ale dosarului. Aceste poziții nu sunt însă incompatibile. Cooperarea europeană funcționează tocmai prin existența unor instituții și proceduri capabile să soluționeze diferențele fără a transforma fiecare controversă juridică într-un conflict politic între aliați.
În consecință, statele europene ar trebui să evite o alegere artificială între două extreme: fie ignorarea intereselor comune de securitate în numele unei interpretări mecanice a cooperării judiciare, fie subordonarea actului de justiție unor considerente de oportunitate politică.
Există o a treia abordare, mai coerentă juridic și mai responsabilă strategic: examinarea integrală a tuturor argumentelor relevante, asigurarea efectivă a dreptului la apărare, utilizarea căilor de atac prevăzute de lege și delimitarea clară între eventualele fapte individuale și răspunderea unui stat.
Decizia privind extrădarea trebuie să aparțină autorităților competente, potrivit normelor aplicabile. Oportunitatea politică nu constituie, prin ea însăși, un motiv de neexecutare a unui mandat european de arestare. Totuși, atât timp cât există remedii judiciare legale și aspecte care necesită o verificare suplimentară, examinarea acestora nu poate fi considerată o obstrucționare a justiției.
Pentru România și celelalte state care sprijină Ucraina în războiul de apărare împotriva Federației Ruse, problema centrală rămâne păstrarea unui echilibru între exigențele statului de drept și imperativul menținerii solidarității europene. O abordare europeană responsabilă ar trebui să urmărească aplicarea riguroasă, independentă și prudentă a legii, fără transformarea procedurilor judiciare într-o sursă suplimentară de divizare politică între aliați.
Europa trebuie să apere simultan două principii: nicio persoană nu poate fi declarată vinovată în absența unui proces echitabil, iar controversele juridice nu ar trebui să eclipseze principala provocare de securitate a continentului — continuarea războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. În acest context complicat, România trebuie, la rândul ei, să extragă lecțiile utile din cazul Nord Stream și să contribuie la soluționarea dilemelor pe care le ridică la nivel european, pentru simplul fapt că se află într-o zonă de vulnerabilitate a propriei infrastructuri energetice, iar orice incident petrecut aici va fi inerent trecut printr-un filtru comun de analiză și de reacție, împreună cu celelalte state membre ale Uniunii Europene și cu aliații din cadrul NATO.
Bibliografie:
[1] Parchetul Federal General al Germaniei, Festnahme im Zusammenhang mit der mutmaßlichen Sabotage an den „Nord Stream” Gaspipelines, 19 august 2026.
https://www.generalbundesanwalt.de/SharedDocs/Pressemitteilungen/DE/2026/Pressemitteilung-vom-19-08-2026.html
[2] Reuters, Polish court rules against sending Ukrainian Nord Stream suspect to Germany, 17 octombrie 2025.
https://www.reuters.com/business/energy/polish-court-considers-sending-suspect-germany-disputed-nord-stream-case-2025-10-17/
[3] Associated Press, Croatian court approves extradition of Nord Stream blast suspect to Germany, septembrie 2026.
https://apnews.com/article/7bf007025930ca0833ad054356a6887b
[4] Consiliul Uniunii Europene, Decizia-cadru 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, 13 iunie 2002.
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32002F0584
[5] Curtea Federală de Justiție a Germaniei (Bundesgerichtshof), Hotărârea StB 60/25, 10 decembrie 2025.
https://de.openlegaldata.io/case/bgh-2025-12-10-stb-6025
[6] Comitetul Internațional al Crucii Roșii, Dreptul internațional umanitar cutumiar, Regula 8: Definiția obiectivelor militare.
https://ihl-databases.icrc.org/en/customary-ihl/v1/rule8
[7] Reuters, Nord Stream may have been lawful target, argue lawyers for Ukrainian accused of bombing, 14 octombrie 2026.
https://www.reuters.com/world/ukrainian-ex-officer-stands-trial-germany-over-nord-stream-bombing-2026-10-14/
[8] Comisia Europeană, REPowerEU – Eliminarea treptată a importurilor de energie din Rusia, actualizat în 2026.
https://energy.ec.europa.eu/strategy/repowereu-phase-out-russian-energy-imports_en
[9] Consiliul European, Reuniunea Consiliului European din 15–16 octombrie 2026 – Principalele rezultate.
https://www.consilium.europa.eu/en/meetings/european-council/2026/10/15-16/
| Știri BVB