Update articol:

CBRE:Vom asista la investiţii de sute de milioane de euro, în următorii ani, pentru dezvoltarea de noi fabrici în România

România are nevoie în continuare de investiţii în producţie, iar în următorii trei – cinci ani vom asista la investiţii de sute de milioane de euro pentru dezvoltarea de noi fabrici sau extinderea celor existente’, susţine Gabriel Balaban, Head of Building Consultancy în cadrul companiei de consultanţă imobiliară – CBRE.

„România are nevoie în continuare de investiţii în producţie şi estimăm că în următorii trei – cinci ani vom asista la investiţii de sute de milioane de euro pentru dezvoltarea de noi fabrici sau extinderea celor existente. Nevoia de infrastructură rămâne vitală, mai ales în regiunile care nu se află în zona de vest a ţării”, a declarat Gabriel Balaban.

Compania de consultanţă imobiliară – CBRE a gestionat în ultimii cinci ani, prin divizia de Building Consultancy, proiectele de construire a trei unităţi de producţie din România, cu o suprafaţă de aproximativ 50.000 metri pătraţi, care totalizează investiţii ale clienţilor de peste 100 de milioane de euro, informează compania într-un comunicat remis Agerpres. 

Cele trei unităţi de producţie sunt: fabrica de elicoptere Airbus Helicopters de la Braşov, fabrica de sisteme electronice Kimball Electronics de la Timişoara şi, recent, fabrica pentru producţia de componente auto ThyssenKrupp Bilstein de la Sibiu.

‘Extinderea diviziei de Building Consultancy ne-a permis să acoperim o arie largă de proiecte, atât din punct de vedere geografic, prin echipe dedicate local, cât şi din punct de vedere specializare multidisciplinară, mergând mai departe de sectorul spaţiilor de birouri şi fiind implicaţi în gestionarea proiectelor de construire de centre medicale sau unităţi de producţie industrială. În ultimii cinci ani, CBRE a oferit servicii de management de proiect şi control al costurilor pentru fabrici care totalizează investiţii ale clienţilor de peste 100 de milioane de euro, cu o suprafaţă cumulată de aproximativ 50.000 mp’, a spus Gabriel Balaban, citat într-un comunicat al companiei.

Noua fabrică ThyssenKrupp Bilstein a fost inaugurată la finalul lunii iunie şi reprezintă o extindere a unităţii existente, având ca scop producerea de amortizoare pentru clienţi precum Daimler, Jaguar Land Rover sau Porsche. Investiţia Thyssenkrupp a creat peste 350 de noi locuri de muncă la fabrica din Sibiu, care are acum în jur de 1.000 de angajaţi.

Companiile de producţie au generat 5% din cererea pentru spaţii logistice şi industriale înregistrată la nivelul primelor şase luni ale anului 2019, când a fost tranzacţionată o suprafaţă totală de 112.500 mp. Stocul modern de spaţii logistice şi industriale din România a atins, în primul semestru al anului 2019, pragul de 4,04 milioane mp, dintre care o suprafaţă de 55% se găseşte în proprietăţi din apropierea oraşelor regionale.

‘România are nevoie în continuare de investiţii în producţie şi estimăm că în următorii trei – cinci ani vom asista la investiţii de sute de milioane de euro pentru dezvoltarea de noi fabrici sau extinderea celor existente. Nevoia de infrastructură rămâne vitală, mai ales în regiunile care nu se află în zona de vest a ţării’, a adăugat Gabriel Balaban.

Departamentul de Building Consultancy al CBRE furnizează servicii de management de proiect şi control al costurilor pentru spaţii de birouri, retail, industrial şi rezidenţial, precum şi servicii de due-diligence tehnic, workplace consultancy, change management şi alte servicii de consultanţă tehnică în domeniul imobiliar.