Update articol:

CDR: Modificarea Legii dialogului social nu trebuie să afecteze echilibrul social şi competitivitatea economică a României

Modificarea Legii dialogului social nu trebuie să afecteze echilibrul social şi competitivitatea economică a României, iar proiectul legislativ care există în acest sens este plin de probleme, potrivit unui comunicat al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR).

Organizaţia atrage atenţia asupra evoluţiei îngrijorătoare a procesului de modificare a Legii dialogului social, într-un context socio-economic în care mai mult ca niciodată este nevoie de unitate, coordonare şi bună credinţă pentru a sprijini relansarea economică, pentru a proteja locurile de muncă şi a minimiza impactul crizei sanitare asupra economiei şi pieţei muncii.

CDR notează poziţia tuturor confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional care au arătat într-o scrisoare comună trimisă Parlamentului că modificările propuse vor dezbina partenerii sociali şi nu vor încuraja un dialog real.

“CDR nu este un partener social, dar este cea mai mare coaliţie a mediului de afaceri din România, astfel că promovează şi îşi doreşte să existe un dialog social echilibrat şi de substanţă. Amendamentele propuse merg în direcţia opusă, acestea fiind aproape în exclusivitate cele propuse de partea sindicală. Dat fiind că proiectul de lege respins de Senatul României în noiembrie 2018 urmează să fie supus votului în Parlament după ce a fost adoptat de Comisia de Muncă din Camera Deputaţilor”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

CDR semnalează riscul ridicat ca acesta să afecteze grav dialogul social prin dezechilibrul pe care îl introduce. CDR avertizează că modificarea Legii dialogului social prin proiectul menţionat va crea instabilitate şi are potenţialul de a afecta echilibrul social întrucât introduce posibilitatea de declanşare a grevelor pe durata valabilităţii contractelor colective de muncă încheiate tocmai pentru evitarea unor astfel de situaţii.

“Proiectul ridică, de asemenea, probleme serioase de paralelism legislativ, conţinând unele prevederi pe care le anticipăm ca fiind neconstituţionale sau inaplicabile. Mai mult, CDR consideră că, în multe dintre aspectele prevăzute în proiect şi Consiliul Concurenţei trebuie să exprime o opinie din moment ce prevede că salariaţi din alte unităţi pot participa, prin afiliere sindicală, la şedinţele consiliului de administraţie dintr-o societate competitoare. La nivel procedural, CDR consideră că modificarea legii dialogului social trebuie să urmeze toate etapele procesului legislativ şi anume: realizarea unui studiu de impact, obţinerea punctului de vedere al Guvernului şi consultarea reală cu patronatele şi sindicatele, nu doar formală, astfel încât proiectul final să ţină cont de argumentele tuturor părţilor implicate, nu doar de cele ale părţii sindicale cum este cazul prezentului proiect”, se mai arată în comunicat.

CDR solicită Parlamentului României să nu adopte proiectul de lege în forma actuală fără o analiză reală a argumentelor invocate de toate părţile implicate şi fără o evaluare clară a impactului unei legi asupra economiei şi pieţei muncii într-un moment când acestea sunt deja tensionate de impactul crizei sanitare şi economice.

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (26/11/2020)

Tranzactii parti afiliate - SDMN si EFSA

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/11/2020)

Participare si vot electronic la AGA din 26.11.2020

VES SA (VESY) (26/11/2020)

Informatii suplimentare privind operatiunile de capital social

ROMCAB SA (MCAB) (26/11/2020)

Depunere plan de reorganizare