Update articol:

Cehia: Fostul premier Babis şi-a anunţat intenţia de a candida la preşedinţie

Andrej Babis

Fostul prim-ministru şi miliardar ceh Andrej Babis, inculpat pentru fraudarea de subvenţii europene, şi-a anunţat duminică intenţia de a candida la preşedinţie în ianuarie, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Voi candida la alegerea preşedintelui Republicii Cehe”, a postat pe Facebook politicianul în vârstă de 68 de ani, născut în Slovacia şi care deţine a cincea avere din ţara sa.

Parlamentar şi preşedinte al partidului de centru ANO, premier în perioada 2017 – 2021, Andrej Babis a fost acuzat pentru presupusa sa implicare în fraudarea de subvenţii europene în valoare de două milioane de dolari.

El este acuzat că a retras în 2007 o fermă situată la sud de Praga din grupul său Agrofert, specializat în produse alimentare, chimice şi mass-media, pentru a o face eligibilă pentru o subvenţie europeană destinată micilor întreprinzători.

Actualul premier Petr Fiala, care l-a înlocuit pe Andrej Babis la sfârşitul anului trecut, a estimat pe Twitter că Babis urmăreşte, prin această candidatură, să obţină imunitate.

Principalul său rival în cursa prezidenţială va fi fostul general Petr Pavel, care a condus Comitetul militar al NATO din 2015 până în 2018, potrivit sondajelor.

BVB | Știri BVB
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (16/10/2026)

Autorizarea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (16/10/2026)

Numire Director Operational (COO)

AETA SA (ELGS) (16/10/2026)

Schimbare Reprezentant Permanent & Numire Director General

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (16/10/2026)

Perioada inchisa 19.10.2026-18.11.2026