Update articol:

China Evergrande vrea să evite falimentul -dezvoltatorul imobiliar plătește dobânda obligațiunilor

Evergrande a expediat banii pentru o plată cheie a dobânzii care a fost scadentă pe 23 septembrie – înaintea unei perioade de grație de 30 de zile care se încheie sâmbătă, a anunţat vineri presa de stat chineză Securities Times.

Acest lucru îi va permite dezvoltatorului imobiliar chinez grav îndatorat să evite o situație de faliment, așteptat pe scară largă. Acțiunile Evergrande au crescut cu peste 4% după această știre.

Plata dobânzii care trebuia să aibă loc pe 23 septembrie pentru obligațiunea offshore din martie 2022 a Evergrande a fost atent urmărită de când dezvoltatorul imobiliar puternic îndatorat a avertizat de două ori în septembrie că ar putea să nu o plătească. Deși compania a ratat termenul limită de 23 septembrie, ea are o perioadă de grație de 30 de zile înainte de a intra în faliment tehnic. Obligațiunile în dolari americani sunt deținute în mare parte de investitori străini.

Potrivit Securities Times, Evergrande intenționează să plătească dobânda la timp pentru termenul limită din 23 octombrie și că dezvoltatorul imobiliar a remis suma de 83,5 milioane de dolari prin Citibank. Banca a refuzat să facă declaraţii pentru CNBC.

Cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume are peste 300 de miliarde de dolari  datorii și se străduiește să strângă fonduri pentru a plăti furnizorii și investitorii.

CNBC a contactat Evergrande pentru comentarii. Evergrande a ratat alte patru plăți de cupoane în septembrie și octombrie. Există și alte plăți de dobândă pentru obligațiunile sale în dolari SUA scadente în noiembrie și decembrie.

În total, Evergrande a ratat plăți de cel puțin 279 de milioane de dolari luna trecută, potrivit Reuters – această cifră include plata din 23 septembrie.

Jim Veneau, șef la AXA Investment Managers, a numit o “supriză” cea mai recentă evoluție privind Evergrande. „Este cu siguranță o surpriză, dar o surpriză pozitivă”, a declarat Veneau pentru CNBC.

Frica de contagiune Evergrande

Îngrijorările legate de datoria uriașă au zguduit piețele globale, pe fondul îngrijorărilor cu privire la o potențială contagiune în restul industriei sau economiei imobiliare a Chinei.

Piețele se așteptau în mare parte ca Evergrande să nu plătească dobânzile, deoarece analiștii au spus că investitorii autohtoni vor avea prioritate față de investitorii străini.

Cu toate acestea, săptămâna trecută, banca centrală a Chinei a declarat că firmele imobiliare care au emis obligațiuni în străinătate – denumite obligațiuni offshore – ar trebui să își îndeplinească în mod activ obligațiile de rambursare a datoriilor.

Dar Evergrande a eşuat în săptămâna aceasta când a vrut să vândă unele dintre activele sale și să strângă fonduri pentru a-şi plăti datoriile. Evergrande a fost în discuții la începutul acestei luni pentru a vinde un pachet de 50,1% din Evergrande Property Services, unitatea sa de servicii, unui rival mai mic Hopson Development Holdings. Dar Hopson a anunțat miercuri că afacerea – care ar fi fost în valoare de 20,04 miliarde de dolari Hong Kong (2,58 miliarde de dolari) – a eșuat.

Problemele datoriei din sectorul imobiliar din China s-au extins dincolo de Evergrande, a declarat Veneau de la AXA Investment Managers. El a spus că alţi  dezvoltatori imobiliari chinezi – Fantasia și Modernland – ar putea avea probleme.

 

BVB | Știri BVB

PATRIA BANK S.A. (PBK) (21/01/2022)

Rezultate subscriere majorare capital social

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (21/01/2022)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

VES SA (VESY) (21/01/2022)

Convocare AGAO 21/22.02.2022 - varianta in limba Engleza