Update articol:

Chiriţoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia şi TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârşitul anului

Chiriţoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia şi TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârşitul anului
 - poza 1

Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia şi companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârşitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la un eveniment de specialitate.

Potrivit acestuia, ambele planuri de restructurare ar fi trebuit să se termine, însă nu au fost realizate şi astfel trebuie renegociate.

“Oricând zbor cu TAROM-ul văd avionul plin şi mă bucur că iau bani oricât de scumpe ar fi biletele…Îi ajută mult. E un plan de restructurare care ar trebui să se termine acum. El nu a fost realizat, trebuie renegociat cu Comisia Europeană cât de repede se poate. Ideal, până la sfârşitul anului. În aceeaşi situaţie este şi Oltenia. CE Oltenia şi TAROM au planuri de restructurare care trebuie renegociate cu Comisia”, a spus Chiriţoiu, potrivit Agerpres.

Şeful autorităţii de concurenţă a precizat că a discutat cu ministrul Transporturilor şi al Energiei şi vor fi demarate demersurile chiar în această lună.

“Avem un Guvern de două săptămâni, sunt miniştri noi, au şi ei nevoie de un pic de timp să se adapteze. Am discutat ieri (joi – n. r.) cu domnul ministru al Transporturilor despre TAROM, am discutat şi cu domnul ministru al Energiei despre Oltenia. Deci, da, cred că demersuri vom face. Cât de repede ne înţelegem cu Comisia Europeană, vedem. Luna asta începem demersurile, că nici Comisia nu e după 15 decembrie. Aceştia din Vest încep după 1 decembrie să trimită ‘La mulţi ani!””, a subliniat Bogdan Chiriţoiu.

Consiliul Concurenţei şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) au organizat, vineri, la Sinaia, seminarul “Provocări concurenţiale în sectorul construcţiilor”.