Declaraţia de descoperire comercială pentru zăcământul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră a fost depusă la finalului anului trecut şi aceasta a fost confirmată de ANRM. Acum lucrăm pentru a lua decizia finală de investiţie la mijlocul lui 2023, a declarat presei Christina Verchere, Director General Executiv şi Președinte al Directoratului OMV Petrom.
Întrebată dacă, în condiţiile în care este aşteptată o decizie finală de investiție pentru Neptun Deep la mijlocul anului, OMV Petrom a semnat sau urmează să semneze vreun contract pentru a vinde gazul pe termen lung, pentru a susține investiția, Christina Verchere a spus: “Nu comentăm în ceea ce privește contractele de gaze, pentru că este o informație sensibilă din punct de vedere comercial, însă voi face câteva observații. În primul rând, în ceea ce privește Neptun și aprovizionarea de gaze, ne vom concentra pe piața din România. Aceasta este prioritatea noastră. Dacă ne uităm la analiza referitoare la Neptun, România va avea o poziție de supra aprovizionare și atunci vor avea loc și exporturi și vrem să ne asigurăm că există infrastructura necesară. Vrem ca România să devină un actor regional pe piața de gaze, dar prioritatea noastră rămâne România pe partea de aprovizionare”.