Update articol:

Cifra de afaceri a Oil Terminal a crescut cu 42,6%, profitul brut, de 13.379 mii lei, mai mare cu 71,2% (rezultate preliminare)

Cifra de afaceri a Oil Terminal a crescut anul trecut cu 42,6%, iar profitul brut, de 13.379 mii lei, a fost mai mare cu 71,2%, potrivit datelor preliminare transmise BVB.

Veniturile totale au fost mai mari cu 44,3%, cheltuielile totale au crescut cu 43,3%,
EBITDA s-a mărit cu 7,4%, iar profitul net preliminat în sumă de 11.604 mii lei a fost mai mare de 2 ori, susţin oficialii Oil Terminal.

Activele totale au crescut cu 12%, din care: Activele imobilizate cu 6,8%, iar Activele circulante cu 64,4% ca urmare a majorării cu 42,6% a cifrei de afaceri, de la 212,3 milioane lei realizat an 2021 la 302,7 milioane lei preliminat an 2022.

Capitalurile proprii au înregistrat o creștere cu 1,6%, în principal, pe seama majorării de 2 ori a profitului net preliminat an 2022 (11,6 milioane lei preliminat an 2022 vs. 5,7 milioane lei realizat an 2021).

Datoriile pe termen lung au înregistrat o creștere cu 36,3%, ca urmare a utilizării din creditele de investiții contractate cu BCR în anii 2020 și 2022, în vederea realizării obiectivelor de investiții planificate (respectiv, modernizare rezervor T31S și construire rezervor capacitate 55.000 mc, situate în SP Sud), iar datoriile
curente o creștere cu 88,5% determinată, în principal, de majorarea datoriilor comerciale către furnizorii de bunuri, servicii și lucrări.

La 31.12.2022 societatea nu înregistrează datorii restante faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetul local, instituții financiar bancare, furnizori de investiţii, furnizori pentru prestări de servicii şi livrări de bunuri, salariați, alți terți.

Provizioanele au scăzut cu 14,3%, de la 12,5 milioane lei la 10,7 milioane lei.

Programul de investiții la 31.12.2022

În anul 2022 sursa de finanțare a investițiilor bugetată în sumă totală de 60.167 mii lei a fost realizată. Cheltuielile de investiții preliminate la 31.12.2022 au fost realizate la nivelul surselor de finanțare preliminate, din care cheltuieli pentru investiții în sumă de 54.472 mii lei și rambursări de rate aferente creditelor pentru
investiții în sumă de 5.695 mii lei .

BVB | Știri BVB

AAGES S.A. (AAG) (03/12/2024)

Hotarari CA 03.12.2024

SIMTEL TEAM (SMTL) (03/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

STK EMERGENT (STK) (03/12/2024)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (03/12/2024)

Tranzactie conform art. 19 Reg. (UE) 596/2014