Update articol:

Ciprian Diaconu, CIGRE România: “Este important ca programele universităţilor tehnice să fie adaptate la cunoașterea de care au nevoie specialiștii ce vor fi integrați în activitățile energetice prezente și viitoare”

  • “Faptul că în strategia națională energetică  se vorbește și despre învățământul superior este un lucru bun, dar aștept ca despre energie să facă și să vorbească oameni cu pregătire reală în domeniu, nu filozofi ai energiei”.

  • “Am convingerea că planul omenirii de a avansa în direcția impusă de schimbările climatice este bun, dar modul de aplicare trebuie ajustat”.

  • “Omenirea a mai avut în istoria relativ recentă crize energetice la care sau găsit soluții și după care au apărut noi campioni”.

  • “Criza actuală se datorează nu numai unor crize politice, ci și neadaptării stadiului de realizare a unor obiective cu adaptarea la resursele disponibile”.

  • “”Cred în continuare că decarbonizarea, dereglementarea (liberalizarea pieței), digitalizarea, democratizarea (dreptul de a avea acces și de a alege sursă de energie) și descentralizarea sunt în continuare țintele în drumul spre viitor”.

Comitetul Național Român al CIGRE (Consiliul Internaţional al Marilor Sisteme Electrice), în calitate de organizator, CNTEE Transelectrica, Delgaz Grid și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași – Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, în calitate de co-organizatori, organizează Conferința regională sud-est europeană CIGRE, în perioada 18-20 octombrie 2022, la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași.  

Ciprian Diaconu este preşedintele CIGRE România. Domnia sa ne-a povestit mai multe despre Conferinţa RSEEC 2022 într-un interviu.  

De ce ați ales municipiul Iași pentru organizarea CIGRE RSEEC 2022?

Ciprian Diaconu:  În primul rând, dulcele târg al Ieșilor este unul dintre principalele centre de dezvoltare ale României. Centrul universitar educă tineri, iar firme din diverse domenii de activitate apar și/sau se așază în Iași.

În al doilea rând, Iașiul are parfumul lui deosebit de cultură, tradiții, spiritul aparte în care umorul se îmbină cu spiritul de libertate și creativitatea și care se răspândește printre cele 7 coline ale orașului.

În alt treilea rând, Conferința RSEEC, aflată la ediția a VI-a, este itinerantă, de fiecare dată mergem în alt centru universitar mare, iar dialogul cu partenerii noștri din zona Moldova a început cu entuziasm și cu un sprijin deplin. Dorim să aducem și în Moldova mesajul că industria energetică și universitățile trebuie să fie împreună într-o sinergie impusă de dorința de dezvoltare economică și socială a societății. Iașul are o arhitectură minunată, iar locația în care se va desfășura conferința este la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi în Aula Magna Carmen Sylva și Sala Pașilor Pierduți, îmbrățișată de minunatele fresce ale lui Sabin Bălașa.

Care sunt temele principale ale conferinței RSEEC 2022? Cui se adresează acest eveniment?

Ciprian Diaconu:  Tematica conferinței este foarte generoasă, punând în discuție subiecte ale tranziției energetice, noile tehnologii de producție, transport, distribuție, stocare, regenerabile, hidrogen, orașe inteligente, provocările utilităților din energie, dar și ale mediului academic, colaborarea lor, educație, cercetare-dezvoltare. Important este ca sub umbrela CIGRE (Consiliul Internațional al Marilor Sisteme Electrice), cea mai mare organizație profesională din domeniul energiei electrice (peste 17.000 experți pe plan mondial) și cu sprijinul Transelectrica, Delgaz, UT Gheorghe Asachi și al celorlalți parteneri, sponsori, expozanți autori de lucrări și tutoriale, să aducem împreună actorii principali și părțile interesate de prestarea unui serviciu public universal de calitate. RSEEC se adresează tinerilor, fără limită de vârstă. Studenții, doctoranzii, tineri profesioniști, trebuie integrați real în cercetare, exploatarea și dezvoltarea energeticii în deplin acord cu nevoile societății. Este important ca programele universităţilor tehnice să fie adaptate la cunoașterea de care au nevoie specialiștii ce vor fi integrați în activitățile energetice prezente și viitoare. Pentru tinerii participanți am organizat și a III-a ediție a concursului NGN la care vom premia cele mai bune lucrări.

Cine sunt invitații de onoare la RSEEC 2022?

Ciprian Diaconu:  Toți participanții sunt considerați invitați de onoare. În deschiderea Conferinței vom avea onoarea de a primi mesaje din partea autorităților centrale cu rol important în sectorul energetic, reprezentanți ai autorităților publice locale, precum și reprezentanți ai celor care au făcut posibil acest eveniment : Transelectrica, Delgaz-Grid, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi, firme renumite din domeniul producției de echipamente și tehnologii (General Electric, Hitachi, Siemens Energy etc…). Mă opresc cu enumerarea pentru a nu uita pe cineva, iar lista este în continuă actualizare.  Așteptăm oaspeți în special din țările vecine ce fac parte din regiunea Sud- Est Europa și din lume în general.

CIGRE este o asociație profesională dedicată găsirii de soluții. Numeroase grupuri de lucru internaționale promovează experiența și cunoașterea dobândită, CIGRE având o voce din ce în mai puternică în mediul elaboratorilor de strategii și politici energetice.

Care este opinia dvs despre criză energetica? Care ar fi, în opinia dvs, soluțiile pentru rezolvarea situației de pe piața energiei?

Ciprian Diaconu: Energie există, trebuie să știm doar să o “culegem” prin diverse tehnologii. Energia electrică (serviciu public universal) este tranzacționată pe piețe , aproape la fel ca orice produs fungibil. Omenirea a mai avut în istoria relativ recentă crize energetice la care sau găsit soluții și după care au apărut noi campioni. Criza actuală se datorează nu numai unor crize politice, ci și neadaptării stadiului de realizare a unor obiective cu adaptarea la resursele disponibile. Ca exemplu clasic – Închiderea centralelor pe cărbune și a celor nucleare nu a fost precedată de înlocuirea totală a acestora cu noi tehnologii. În plus, în energia electrică, proiectele durează mult timp până la punerea în funcțiune, iar deciziie se iau pe baza criteriilor tehnico-economice. Lumea trebuie să înțeleagă că cel ce consumă energie trebuie să fie în centrul atenției, iar anumite costuri de infrastructură generate de proiecte naționale apărute în pachetul schimbărilor climatice trebuie suportate de întreaga societate și nu de consumator.

Anul trecut spuneați că decarbonizarea, dereglementarea și digitalizarea descriu drumul spre viitor. Vă mențineți această opinie, având în vedere evoluțiile din acest an?

Ciprian Diaconu:  Cred în continuare că decarbonizarea, dereglementarea (liberalizarea pieței), digitalizarea, democratizarea (dreptul de a avea acces și de a alege sursă de energie) și descentralizarea sunt în continuare țintele în drumul spre viitor. Uitați-vă la apetitul pentru dezvoltarea micilor capacități de producție energie favorizate de granturi europene și de nevoia de reducere a costurilor. Șocurile întâmplate nu s-au simțit numai în România și Europa, ci aproape peste tot în lume. Am convingerea că planul omenirii de a avansa în direcția impusă de schimbările climatice este bun, dar modul de aplicare trebuie ajustat. Am mai trecut prin crize mondiale ale petrolului și atunci au apărut noi tehnologii aplicate pe scară largă. Politicienii trebuie să găsească soluții din timp, nu după, pentru o tranziție mai lînă în înlocuirea combustibililor fosili. Politicile de mediu trebuie să fie aplicate în aceeași măsură de toate statele lumii, nu să mutăm industria eficientă din Europa în alte zone în care pentru aceeași unitate de produs se generează mult mai mult CO2, serviciul universal prin care toți trebuie să avem acces la electricitate este cumva în conflict cu actualele reguli de piață bazată exclusiv pe principiul cererii/ofertei. În plus, a schimba țintele și abordarea în mod semnificativ în perioade de criză este greșit. Energie există, nevoile societății există, ele trebuie armonizate continuu prin creșterea eficienței energetice și înlocuirea treptată a surselor clasice cu surse regenerabile, nucleare. Cu atât mai mult este nevoie de colaborarea statelor de a-și optimiza folosirea împreună a resurselor.

Cum vedeți viitorul energiei în România, respectiv Europa?

Ciprian Diaconu:  În România, energie a existat, există și va exista. Ar trebui conștientizat că în anumite perioade de criză, solidaritatea cu țările vecine poate avea de suferit, iar proiectele energetice mari au durate foarte mari de maturizare și realizare. Aceste proiecte sunt ale țării și nu ale unui anumit guvern. E bine că va apărea în scurt timp o strategie energetică națională cu orizontul de timp 2030, deși suntem spre sfârșitul anului 2022. Orizontul de timp ar trebui să fie mai mare și liniile directoare ale strategiei să fie actualizate periodic. Strategia și situația energetică a României nu pot fi decuplate de cele ale Europei. Noi trebuie să ne folosim mai bine potențialul și să finalizăm mai repede proiectele. Faptul că în strategia națională energetică  se vorbește și despre învățământul superior este un lucru bun, dar aștept ca despre energie să facă și să vorbească oameni cu pregătire reală în domeniu, nu filozofi ai energiei. Europa are o mare problemă energetică, importul de combustibili fosili reprezintă o pondere importantă în balanța energetică. Dependența de posibilele conflicte politice poate aduce  situații de stagnare și poate chiar de colaps economic. Am speranța că Europa, împreună, va găsi soluții inteligente ca prin cercetare și reconsiderarea politicilor economice să depășească această situație. Tranziția energetică despre care se vorbește pe tot globul are o importanţă deosebită pentru Europa, ajunsă să fie dependentă de resurse externe. Sintagma: securitatea asigurării resurselor, sustenabilitate (preț energie), dezvoltare durabilă trebuie să reconsidere independența energetică a Europei și, de ce nu, a fiecărei țări membre în parte, iar mecanismele de tranzacționare a energiei trebuie de asemenea reformulate.

 

BVB | Știri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (08/12/2022)

Raspunsuri la intrebarile primite din partea comunitatii de investitori

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (08/12/2022)

Disponibilitate vot online si program AGOA 16/19.12.2022

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (08/12/2022)

Document informare - alocare actiuni