Update articol:

Cîţu: Mâine avem un BEx, voi anunţa şi decizia mea, tot ce vom face

Florin Citu

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, vineri, că în şedinţa Biroului Executiv pe care a convocat-o sâmbătă va anunţa decizia sa, întrebat dacă va demisiona din funcţia de preşedinte al PNL.

“Mâine avem un BEx, voi anunţa şi decizia mea, tot ce vom face. Eu am văzut şi aceste documente. Statutul este foarte important pentru mine, pentru că preşedintele PNL este garantul aplicării statutului, regulile pe care le-am aplicat până acum în partid le voi respecta până în ultima secundă când voi fi aici”, a spus Cîţu, la sediul PNL.

El a susţinut că a comunicat cu toată lumea şi s-a declarat dezamăgit pentru situaţia în care s-a ajuns.

“Toată această situaţie, trebuie să spun că sunt dezamăgit de această situaţie, pentru că sunt oameni cu care am pornit la drum acum şase luni de zile. Am pornit pentru un proiect, plec în SUA reprezentând România cu câteva întâlniri foarte bune, mă întorc acasă cu această situaţie fără să avem o discuţie”, a afirmat Cîţu.

Întrebat câte organizaţii liberale are de partea sa, el a spus că acest lucru se va vedea la congres.

“Am spus că doar aşa se pot testa şi voturile, nu sondajele. Mâine vom discuta”, a adăugat Cîţu.

El a susţinut că nemulţumirile la adresa sa nu au legătură cu PNL.

“Eu am tot discutat cu preşedinţii de filiale din ţară şi ştiam că erau nemulţumiri, foarte multe care nu aveau legătură cu PNL. Am avut discuţia aseară cu prim-vicepreşedinţii şi da, am fost vocal şi voi rămâne împotriva unor măsuri populiste care pun în pericol stabilitatea financiară a României. Da, am spus că există acest risc al inflaţiei 10%. Guvernarea care nu este optimă nu o văd doar eu, ci o simt românii, dobânzi care sunt peste 6% sau în unele cazuri peste 7%, inflaţia peste 10%, avem şi o marjă (…). Sunt lucruri pe care eu cred că puteam să le facem mai bine şi nu au fost făcute mai bine. (…) Un alt motiv care a fost invocat a fost cel al programului Anghel Saligny. Acum, să invoci că nu vreau să pun în aplicare Anghel Saligny, când eu am riscat o guvernare şi fostul premier pentru a adopta Anghel Saligny, este bizar. Anghel Saligny nu este implementat de PNL, preşedintele PNL, este implementat de Guvern, de ministrul Dezvoltării, acolo ar trebui să avem răspunsurile, nu la partid”, a declarat Cîţu.

El a spus că are o relaţie bună cu preşedintele Klaus Iohannis.

“Cu preşedintele am discutat şi din Statele Unite şi aici am discutat”, a declarat preşedintele PNL, precizând că vizita în SUA a fost una oficială.

Cîţu a afirmat că preşedintele Iohannis nu se implică în deciziile de partid şi a precizat că i-a fost invocat numele de către cei care au strâns semnăturile pentru organizarea unui congres extraordinar al PNL. De asemenea, preşedintele PNL a spus că nu a văzut lista cu semnături.

El a menţionat că, dacă nu va mai fi preşedinte al PNL, va rămâne liberal.

“Voi fi vocal, voi fi liberal şi voi apăra principiile liberale, pentru că sunt în politică”, a afirmat Cîţu.

El a negat că i s-ar fi propus vreodată funcţia de guvernator al BNR în schimbul “tăcerii”.

BVB | Știri BVB

CONPET SA (COTE) (12/08/2022)

Raport semestrial S1 2022

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (12/08/2022)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

CONPET SA (COTE) (12/08/2022)

Convocare AGOA & AGEA 20(21).09.2022

BIOFARM S.A. (BIO) (12/08/2022)

Raport semestrial S1 2022