Update articol:

Cîţu: Nu vor fi noi restricţii în afară de cea privind circulaţia pe timp de noapte; s-a propus să închidem mall-urile în week-end, dar nu am acceptat

Florin Citu Sursa foto: Facebook

Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, că nu vor fi introduse alte restricţii în afară de cea privind circulaţia pe timp de noapte, care va începe de la ora 22,00, adăugând că el nu a fost de acord cu închiderea mall-urilor în weekend.

Întrebat la Palatul Parlamentului dacă în condiţiile prelungirii stării de alertă vor fi introduse noi restricţii în afară de cea privind circulaţia pe timp de noapte, Cîţu a spus: “Nu. Este cea mai importantă măsură. Magazinele rămân deschise până la ora 21,00. Au fost propuneri cu mai multe restricţii, nu le-am acceptat, de închidere a mall-urilor în weekend şi aşa mai departe. Nu mergem în direcţia asta, eu ştiu că există mai multe persoane care încearcă să restricţioneze, eu cred că în momentul ăsta România se descurcă foarte bine. O să avem o lună cu mai multe doze de vaccin, cu 2,6 milioane în această lună, 3,1, cel puţin în luna aprilie, deci campania merge foarte bine. (…) Eu nu sunt de acord cu închiderea mall-urilor. Propunerea a venit de la specialişti în epidemiologie, dar nu suntem de acord în acest moment”.

Premierul a menţionat că este în discuţie o propunere privind reducerea capacităţii de cazare în câteva pensiuni din staţiunile montane.

Florin Cîţu a afirmat că nu are estimări cu privire la numărul infectărilor în următoarele zile, potrivit Agerpres.

“Au fost estimări că vom avea 10.000 în luna martie şi nu suntem acolo, estimările sunt estimări, realitatea le infirmă de fiecare dată”, a arătat premierul.

BVB | Știri BVB
VRANCART SA (VNC) (20/08/2026)

Decizie ASF nr. 852/20.08.2026

BIOFARM S.A. (BIO) (20/08/2026)

Documente initiere procedura retragere actionari minoritari

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (20/08/2026)

Inchiderea anticipata a plasamentului privat de obligatiuni BRK31

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/08/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

BIOFARM S.A. (BIO) (20/08/2026)

Reluare tranzactionare ora 15:15 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizie ASF nr. 848/20.08.2026 - Anunt initiere procedura retragere actionari minoritari