Update articol:

Claudiu Târziu: AUR a exclus-o din rândurile sale pe Diana Şoşoacă – o revocăm din toate funcţiile

sosoaca

Liderul grupului parlamentar senatorial AUR, Claudiu Târziu, a anunţat luni, în plen, excluderea din partid a senatoarei Diana Şoşoacă şi revocarea acesteia din funcţia de preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi din cea de membru al Comisiei juridice.

“Partidul AUR a exclus-o din rândurile sale pe doamna Diana Şoşoacă, după cum ştiţi. Prin urmare, o revocăm din toate funcţiile pe care le deţine ca membru al grupului AUR, aşa încât propunem ca doamna Şoşoacă să nu mai facă parte din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, respectiv, Comisia juridică din cadrul Senatului”, a declarat Târziu, citat de Agerpres.

El a precizat că locul de preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor va fi luat de Rodica Boancă, iar cel de membru al Comisiei juridice de Dorin Cristian Mate.

În replică, Diana Şoşoacă a afirmat că a aflat din presă de faptul că nu mai are susţinerea grupului parlamentar AUR şi că ar fi fost exclusă, afirmând că nu a fost notificată cu privire la aceste aspecte.

“Toţi juriştii din această sală şi toţi parlamentarii ştiu că există o procedură. În primul rând, trebuia să fiu notificată cu privire la eventuala excludere a mea, unde ar fi trebuit să mă prezint la Partidul AUR pentru a-mi susţine un punct de vedere. Până la acest moment, nu am fost notificată niciodată cu privire la excluderea mea, drept pentru care solicit AUR să depună la BP actele care demonstrează excluderea mea. Înţeleg că singurul avocat pe care l-au avut am fost eu, de asemenea, înţeleg şi lipsa de pregătire juridică pe care o au. Trebuia să fiu notificată în acest sens”, a susţinut Şoşoacă.

Claudiu Târziu i-a transmis acesteia că toate procedurile legale au fost îndeplinite.

“Vă asigur că toate procedurile legale au fost îndeplinite. Partidul AUR a exclus-o pe doamna Diana Şoşoacă din rândurile sale conform statutului, nu are niciun fel de cale de atac mai departe de atât. Partidul va comunica către grupul parlamentar AUR că a scos-o din rândurile sale şi că i-a retras orice sprijin politic. Grupul a făcut demersurile necesare către Biroul permanent şi ne aflăm acum în plen cu schimbarea componenţei comisiilor”, a conchis liderul AUR.

Senatoarea l-a acuzat pe liderul AUR, George Simion, că le-ar fi cerut parlamentarilor din partid să se cazeze la un anumit hotel și să cumpere mașini de la firma unui prieten: ”Apropo, George, ce profesie ai? Câte cărți ai scris tu de te numești scriitor? În ce uniune a scriitorilor ești tu? Cum putem să îți vedem profesia? Care profesie? Ce antreprenoriat faci tu? Hotelul în care au fost cazați parlamentarii și le-ai spus că numai acolo au voie să fie cazați? Și că imediat cum intrăm în Parlament suntem obligați să ne luăm câte o Dacie Logan de la societatea unui prieten al tău? Cum? În leasing? Cu 2.000 de lei pe lună? Păi cu 2.000 de lei pe lună în iau Porsche, frate! Pe bune?

Hai că încep să dau! Vrei să mai dau? Vrei să dau și toate mesajele pe care ni le-ai trimis cu toată chestia asta? Dau tot!”.

Diana Șoșoacă a mai spus că Simion ar fi profitat de profesorul Florian Colceag: ”Și v-ați bătut joc și de Horneț? Și de Alex Stănilă? Și de domnul Florian Colceag. Și pentru Colceag și pentru mizeriile pe care i le-ați făcut și halul în care l-ați tratat, și pentru Horneț de care v-ați bătut joc și ați folosit banii și invențiile și de Alex Stănilă, pentru asta o să plătiți!”

 

BVBStiri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (24/09/2021)

Hotarari CA 24.09.2021

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (24/09/2021)

Infiintarea Filialei Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu-Feldioara

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (24/09/2021)

Raport consolidat - S1 2021

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (24/09/2021)

Informatii referitoare la desfasurarea AGA din 29 septembrie 2021

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (24/09/2021)

Numire Administratori provizorii