Update articol:

Claudiu Târziu: Voi relua discuţiile pentru constituirea unui pol conservator; am această viziune

Fostul preşedinte al Consiliului Naţional de Conducere al AUR Claudiu Târziu a anunţat că va relua de luni discuţiile pentru constituirea unui pol conservator în care să se regăsească toate partidele şi organizaţiile civice cu această doctrină.

”Voi relua chiar de astăzi discuţiile pentru constituirea unui pol conservator în care să se regăsească toate partidele şi organizaţiile civice cu o doctrină conservatoare. Elementul unificator se numeşte proiect de ţară, adică viziunea pe un orizont care depăşeşte speranţa de viaţă a unei generaţii. Am această viziune. O voi împărtăşi şi nu mă îndoiesc că ea îi va inspira şi mobiliza pe toţi conservatorii autentici. Milioanele de români care au votat pentru cauza naţională merită o platformă politică solidă şi serioasă, care să le promoveze interesele în Parlament şi care să ajungă la putere în cel mai scurt timp posibil. Împreună, putem să oferim acestei părţi a electoratului român platforma despre care vorbesc, iar României o şansă de a deveni ceea ce merită”, a scris el, pe Facebook.

El a comentat rezultatul alegerilor prezidenţiale, la finalul cărora candidatul AUR George Simion a pierdut fotoliul de la Cotroceni, afirmând că aceasta este ”cea mai importantă luptă pierdută de suveranişti”.

În opinia lui Târziu, ”rezultatul alegerilor prezidenţiale este o aterizare forţată şi dureroasă a mişcării suveraniste în realitate”.

”Dar, nu e timp de lamentări, ci de construcţie. Întâi, să conştientizăm cauzele înfrângerii suferite de candidatul suveranist, pentru a putea duce lupta mai departe cu sorţi de izbândă. Cel mai mare eşec al mişcării suveraniste a fost că nu a reuşit să transforme patriotismul în tendinţă culturală. În vreme ce cultura antinaţională a fost un program foarte bine implementat la nivelul societăţii, pentru că a fost vândută ca simbol al modernităţii de tip occidental, odată cu imaginea unui patriotism prăfuit, retrograd şi aservit Estului. De aici derivă şi celelalte cauze importante: limitele structurale ale electoratului suveranist; credibilitatea redusă a exponenţilor mişcării; capacitatea slabă de a atrage voturi din afara nucleului dur; reacţia majorităţii alegătorilor împotriva candidaţilor mişcării, percepuţi ca extremişti. La acestea se adaugă una decisivă: candidatul suveranist a mizat totul, orbeşte, pe victoria în alegeri şi a neglijat fundamentul proiectului politic, adică alianţa de partide şi organizaţii civice prin care să îşi ducă la îndeplinire obiectivele”, a explicat el.

În luna aprilie, Claudiu Târziu anunţa că se desparte “definitiv” de Alianţa pentru Unirea Românilor, după ce Consiliul Naţional de Conducere al partidului a decis să-l suspende din funcţie şi să-i interzică să mai candideze la vreo funcţie în partid. El menţiona că va construi o altă formaţiune politică “mai performantă şi mai trainică”.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/06/2025)

Raport lunar (Factsheet) mai 2025

PREBET SA AIUD (PREB) (12/06/2025)

Stadiul implementarii procedurii de majorare a capitalului social

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (12/06/2025)

Depunere Oferta publica de cumparare actiuni EVER