Update articol:

CNAB: Raportul de evaluare a terenului pe care se află Aeroportul Băneasa, realizat de către un expert desemnat de ONRC

cnab aeroporturi bucurestiq Sursa Facebook

aportul de evaluare a terenului pe care se află Aeroportul Băneasa a fost realizat de către un expert desemnat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) de pe lângă Tribunalul Ilfov, precizează, marţi, într-un comunicat de presă, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Punctul de vedere al CNAB survine la o zi după ce Fondul Proprietatea (FP) anunţa că nu este de acord cu raportul de evaluare prin care i se atribuie terenului pe care este amplasat Aeroportul Băneasa o valoare de 3,8 miliarde lei, deşi în cadrul evaluării din 2017 aceeaşi suprafaţă costa 336 milioane lei.

“Momentul fuzionării dintre cele două aeroporturi (Otopeni şi Băneasa), respectiv înfiinţarea, în anul 2009, a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti S.A. (CNAB), a atras după sine obligativitatea de a include în capitalul social al entităţii nou înfiinţate valoarea terenurilor care au aparţinut fostei S.N.A.I.B.B.- A.V. S.A. În urma controlului Curţii de Conturi a României la CNAB, din perioada februarie – aprilie 2016, s-a dispus finalizarea demersurilor privind majorarea capitalului social al CNAB cu valoarea terenurilor care au aparţinut fostei S.N.A.I.B.B.-A.V. S.A. În consecinţă, a fost emisă Decizia din 2016 a Curţii de Conturi a României, care dispune finalizarea procesului de majorare a capitalului social în regim de urgenţă, având ca termen iniţial 31.03.2020 şi ca dată limită 30.09.2021. Prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 14.09.2019, s-a dispus, în sarcina Consiliului de Administraţie şi conducerii CNAB, actualizarea/refacerea, după caz, a evaluării terenurilor propuse pentru majorarea capitalului social. În consecinţă, Consiliul de Administraţie a dispus refacerea evaluării cu respectarea prevederilor legale”, se arată în comunicatul CNAB.

Potrivit sursei citate, raportul de evaluare a fost efectuat de un expert desemnat de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ilfov, CNAB semnând cu acesta contractul de prestări servicii nr. 314/C/24.06.2020.

“Nici Consiliul de Administraţie şi nici conducerea executivă a CNAB nu au competenţa să analizeze conţinutul Raportului de evaluare ci doar au obligaţia de a asigura cadrul legal de desfăşurare a procedurii, care se încheie cu convocarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor CNAB. Precizăm, în acest sens, că atât Consiliul de Administraţie cât şi conducerea executivă a CNAB au acţionat permanent în deplină legalitate şi transparenţă, astfel încât procedura de majorare de capital să fie finalizată în concordanţă cu decizia Curţii de Conturi a României”, notează reprezentanţii CNAB.

Luni, Fondul Proprietatea (FP) sublinia, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, că nu este de acord cu raportul de evaluare a terenului pe care se află Aeroportul Băneasa, prin care se atribuie acestuia o valoare de 3,8 miliarde lei, deşi în cadrul evaluării din 2017 acelaşi teren costa 336 milioane lei.

“Fondul Proprietatea este extrem de nemulţumit de cel mai recent raport de evaluare pentru terenul aeroportului Băneasa, care a fost realizat într-o manieră evident neprofesionistă şi include multe erori fundamentale, ceea ce a determinat Fondul să conteste concluziile sale. Această abordare defectuoasă a dus la o supraestimare masivă a valorii terenului de 3,8 miliarde de lei, o valoare care este de 11 ori mai mare decât evaluarea aprobată anterior. Fondul a comunicat în mod clar Consiliului de Administraţie interimar al CNAB (Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, n.r.) implicaţiile folosirii unei evaluări atât de evident ruptă de realitate pentru efectuarea majorării de capital social, inclusiv riscurile juridice pentru companie şi Consiliul de administraţie”, a afirmat Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Bucureşti şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea.

Acesta a adăugat că Fondul îşi va susţine drepturile în calitate de acţionar minoritar la CN Aeroporturi Bucureşti şi se va opune, prin toate mijloacele legale la dispoziţia sa, acestui raport de evaluare, precum şi la punerea în aplicare a majorării capitalului social utilizând evaluarea în dispută.

În viziunea reprezentanţilor Fondului Proprietatea, discrepanţa dintre suma evaluată în 2021 şi cea din 2017 ar fi fost determinată de utilizarea unor indicatori comerciali nerealişti şi inexacţi în raportul de evaluare contestat, cum ar fi: traficul estimat la 3.118.000 de pasageri/an (deşi Aeroportul Băneasa a trimis evaluatorului o estimare de 460.000 de pasageri/an), veniturile estimate ale Aeroportului Băneasa de 30 de ori mai mari decât veniturile medii ale aeroportului în perioada 2014-2020, precum şi faptul că evaluatorul nu a inclus niciun flux de numerar negativ estimat până la sfârşitul perioadei de estimare, în 2069.

Conform datelor deţinute de FP, în anul 2019, Aeroportul Băneasa a înregistrat în jur de 25.500 de pasageri, “ceea ce înseamnă că evaluatorul a supraestimat de peste 100 de ori traficul de pasageri, comparând aeroportul Baneasa cu City Airport London şi City Airport Belfast”.

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (17/09/2021)

Functionarea Unitatii 1 la putere redusa

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 20 si 21 Septembrie 2021

ROMCAB SA (MCAB) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Suspendare tranzactionare - 16:36 - Notificare Erste Group Bank AG - atingere bariera