Update articol:

CNCAV: Începe vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani; platforma permite programarea din 26 ianuarie

vaccin coronavirus, vaccinare, efecte secundare ale vaccinului pixabay.com

Începând cu data de 26 ianuarie, copiii cu vârste între 5 şi 11 ani vor putea fi imunizaţi anti-COVID.

Comitetul naţional pentru coordonarea activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 a informat joi despre modalităţile de administrare a vaccinului Comirnaty-Pfizer/ BioNTech împotriva COVID-19, pentru grupa de vârstă 5 – 11 ani, începând cu data de 26 ianuarie.

“Astăzi, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, platforma de programare permite programarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani, pentru data de 26 ianuarie. Programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinţilor sau ale reprezentanţilor legali. La acest moment, în platforma de programare sunt configurate 219 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel naţional. Vaccinarea se poate realiza şi fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru. De asemenea, Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor este optimizat şi permite procesarea datelor pentru această categorie eligibilă la vaccinare”, a precizat CNCAV, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Specialiştii subliniază că:

* sunt obligatorii acordarea consimţământului informat de către părinţi sau de către reprezentantul legal al minorului şi efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor; modelele sunt disponibile şi pe platforma naţională de vaccinare;

* schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză, la interval de 21 de zile; administrarea fiecărei doze
se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile;

* dacă se iniţiază vaccinarea la copiii care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceştia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 micrograme.

CNCAV menţionează că vaccinul Comirnaty produs de compania farmaceutică Pfizer/ BioNTech este deja aprobat pentru administrarea la populaţia de peste 12 ani.

“În urma finalizării evaluării datelor ştiinţifice a rezultat că raportul beneficiu/risc este pozitiv, mai ales la copiii care au comorbidităţi şi care prezintă un risc crescut de a dezvolta forme severe ale infecţiei cu SARS-CoV-2. Reglementările menţionate se bazează pe studiile de siguranţă şi recomandările care arată că răspunsul imun rămâne maximal pentru beneficiari în cazul administrării vaccinului Comirnaty. Studiul realizat la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani a arătat că răspunsul imun la Comirnaty administrat la o doză mai mică (10 micrograme) a fost comparabil cu cel observat la doza mai mare (30 micrograme) administrată celor peste 16 ani (măsurat prin nivelul de anticorpi împotriva SARS-CoV-2)”, arată CNCAV.

BVB | Știri BVB

ARMATURA S.A. (ARM) (19/01/2022)

Calendar financiar 2022

ELECTROARGES SA (ELGS) (18/01/2022)

Modificare Ordine de Zi AGEA si AGOA din 31.01/01.02.2022

MECANICA FINA SA (MECE) (18/01/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AQUILA PART PROD COM (AQ) (18/01/2022)

Convocare AGA O & E 23.02.2022