Update articol:

CNSRL Frăţia solicită intervenţia statului român şi a OMV în conflictul de muncă de la GSP Offshore; Reacţia GSP: “Suntem deschiși la dialog, dar facem un apel public la sistarea rapidă a manipulării și la restabilirea adevărului”

CNSRL Frăţia solicită intervenţia acţionarilor OMV Petrom, respectiv OMV Aktiengesellschaft şi statul român, pentru soluţionarea conflictului de muncă de la GSP Offshore, potrivit unui comunicat al organizaţiei sindicale.

Sindicaliştii susţin că firma nu a achitat toate drepturile salariale şi nici contribuţiile sociale ale angajaţilor, precum şi lipsa echipamentelor de protecţie. Confederaţia sindicală aminteşte că au fost efectuate controale ale ITM Constanţa, în urma cărora compania a fost amendată. “Lipsa unor măsuri concrete pentru a depăşi această situaţie alarmantă ne va determina să ne alăturăm protestelor colegilor noştri de la FSLI Petrol-Energie”, se mai arată în comunicat.

GSP a transmis o reacţie la acuzaţiile liderilor sindicatului FSLI Petrol Energie:

“GSP respectă dreptul fiecăruia de a-și exprima, liber, punctul de vedere, inclusiv prin acțiuni de protest. Suntem însă, în același timp, nevoiți să răspundem la dezinformările din spațiul public și să ne apărăm dreptul la o imagine corectă.

Ne simțim obligați să reiterăm următoarele:

  1. Toți angajații GSP sunt la locurile de muncă. Protestatarii nu sunt angajații noștri.
  2. Toți membrii de sindicat care sunt angajați ai GSP au toate drepturile bănești achitate, la zi. Prin urmare, revendicările sindicaliștilor nu sunt de actualitate.
  3. Reluăm faptul că în momentul preluării unei părți din personalul în cauză, aceștia nu aveau Contract Colectiv de Muncă. Noi l-am semnat.
  4. Prin transferul de întreprindere GSP-OMV Petrom, noi am salvat peste 200 de persoane de la șomaj. Am acceptat preluarea acestora în companie, deși contractual nu aveam obligația să o facem.
  5. La momentul preluării acestora în GSP, toți au avut salariile mărite cu 20%!
  6. Nu înțelegem cine sunt exact persoanele care se postează cu steaguri în fața sediului nostru. Mai mult decât atât, nu am primit nici un fel de revendicare sau solicitare de dialog din partea acestora.

Suntem deschiși la dialog cu interlocutori care dau dovadă de bună credință și respect. Facem un apel public însă la sistarea rapidă a manipulării din partea unor reprezentanți ai FSLI Petrol Energie și la restabilirea adevărului.

Încheiem cu un mesaj ferm și direct: în opinia noastră nu există nici un conflict în acest moment, lucru dovedit clar prin prezența angajaților noștri la locurile lor de muncă. Dacă ar exista însă un conflict, de orice natură, între societatea noastră și orice altă parte, acest conflict ar fi rezolvat în justiția din România, în mod obiectiv, pe baza documentelor și realității factuale, nu pe baza manipulării, spectacolului public și exagerărilor proliferate de anumiți așa ziși lideri”.

Aproximativ 400 de salariaţi ai GSP Offshore care lucrează pe platforme marine în activităţi externalizate de OMV Petrom se confruntă cu diverse încălcări ale contractului colectiv de muncă de către actualul angajator, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrol-Energie (FSLI Petrol-Energie), Manuel Chejnoiu, în timpul mitingului organizat de sindicat în faţa sediului GSP Holding din Voluntari.

“Motivul pentru care noi protestăm astăzi îl reprezintă nerespectarea de către angajatorul GSP Offshore a contractului colectiv de muncă preluat o dată cu activităţile care au fost predate de către OMV Petrom către GSP Offshore şi a altor înţelegeri pe care GSP Offshore le-a semnat şi asumat. Dintre aceste prevederi încălcate vă enumăr câteva: achitarea cu foarte mare întârziere sau deloc în unele cazuri a tichetelor de masă – au fost restanţe de 6 luni de zile; plata orelor suplimentare, care nu se face aşa cum ar trebui sau nu se face deloc, deşi sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă; al doilea rând de echipament de lucru nu a fost acordat niciodată angajaţilor GSP Offshore, iar acest lucru pune în pericol sănătatea şi securitatea membrilor noştri de sindicat; pensiile alimentare care sunt reţinute de angajator nu sunt virate de două luni de zile familiei care trebuia să le primească. Acestea sunt doar câteva din problemele cu care ne confruntăm cu acest angajator”, a afirmat Manuel Chejnoiu.

Săptămâna trecută, OMV Petrom a anunţat că a notificat GSP în legătură cu aşteptările pe care le are în ceea ce priveşte rezolvarea plângerilor angajaţilor şi ca drepturile acestora să fie respectate, potrivit reprezentanţilor companiei.

“Am luat notă de scrisoarea deschisă a FSLI Petrol-Energie despre plângerile angajaţilor GSP. Am notificat contractorul GSP în legătura cu aşteptările noastre ca această situaţie să se rezolve repede şi ca drepturile angajaţilor să fie respectate. Ca beneficiar al serviciilor, ne preocupă aceste dificultăţi şi ne aşteptăm ca diferendele să fie rezolvate şi ca activităţile să fie furnizate, în continuare, într-o manieră adecvată, cu respectarea integrală a Contractului Cadru pentru Servicii Integrate”, au precizat reprezentanţii OMV Petrom.

La rândul său, Grup Servicii Petroliere a respins săptămâna trecută, printr-un drept la replică, acuzele “denigratoare” ale reprezentanţilor Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente Petrol-Energie şi semnala că majoritatea acestora sunt supuse atenţiei justiţiei. Reprezentanţii GSP explicau atunci că la preluarea personalului prin transfer de întreprindere, compania a salvat de la şomaj peste 200 de angajaţi, care nu beneficiau de nicio protecţie socială.

BVB | Știri BVB

Sphera Franchise Group (SFG) (23/05/2025)

Raport voluntar privind tranzactiile cu partile afiliate in T1 2025

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (23/05/2025)

Constituirea Consiliului de Administratie ca organ de conducere in urma AGA

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (23/05/2025)

Autorizarea modificarii Actului Constitutiv

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (23/05/2025)

Contracte cf. art. 234 lit. i) Reg. 5 din 2018

CARBOCHIM S.A. (CBC) (23/05/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014