Update articol:

Columbia are un nou comandament militar, axat pe respectarea drepturilor omului, şi reia negocierile de pace cu ELN

Gustavo Petro Gustavo Petro/ Sursa foto: Twitter

Preşedintele columbian, Gustavo Petro, a numit vineri un nou comandament militar cu un obiectiv clar: “creşterea substanţială a respectării drepturilor omului şi libertăţilor publice”, transmit AFP, EFE şi Reuters.

În contextul unei creşteri a violenţei de la încheierea acordului de pace cu Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) în 2016, noul comandament va avea ca priorităţi ”reducerea violenţei, a criminalităţii şi o creştere substanţială a respectării drepturilor omului şi a libertăţilor publice”, a declarat Petro într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Odată cu numirea noilor comandanţi, guvernul său a precipitat plecarea a aproximativ treizeci de generali din armată şi poliţie.

În acest proces, există întotdeauna grade de nedreptate, nu voi spune că sunt decizii perfecte”, a recunoscut el, întrebat despre acest subiect.

”Ne confruntăm cu o schimbare, o schimbare de mentalitate, guvernul s-a schimbat, strategiile se schimbă”, a declarat fostul luptător de gherilă în vârstă de 62 de ani, citat de AFP.

CV-urile noilor comandanţi ai forţelor armate arată ”zero corupţie, zero încălcare a drepturilor fundamentale, cel puţin conform informaţiilor pe care le-am obţinut”, a adăugat şeful statului.

Primul preşedinte de stânga din istoria Columbiei, Gustavo Petro a promis în timpul campaniei sale electorale să reformeze armata, care este adesea criticată pentru utilizarea disproporţionată a forţei în timpul demonstraţiilor sau faţă de grupurile armate din ţară.

Tot vineri guvernul columbian a dat undă verde reluării negocierilor de pace cu cea mai mare forţă rebelă a ţării, o promisiune electorală cheie care l-a adus la putere pe Gustavo Petro.

Oficiali guvernamentali columbieni s-au întâlnit vineri cu membri ai Armatei de Eliberare Naţională (ELN) la Havana, unde aceştia se află din 2018, Bogota afirmând că recunoaşte oficial ”legitimitatea unui dialog (…) în căutarea păcii”.

”Ambele părţi sunt de acord asupra necesităţii de a relansa un proces de dialog cu fapte care să arate societăţii columbiene şi lumii că această voinţă este reală”, a declarat înaltul comisar pentru pace, Danilo Rueda.

Au fost prezenţi oficiali din partea Norvegiei şi a Cubei, în calitate de garanţi ai negocierilor, precum şi trimişi ai secretarului general al ONU şi ai Conferinţei episcopale columbiene.

Preşedintele Petro, un fost rebel care s-a angajat să continue negocierile, a declarat că doreşte să încheie noi acorduri de pace cu ELN şi cu alte organizaţii armate, precum şi să pună capăt “războiului împotriva drogurilor”, pe care îl consideră un eşec.

Discuţiile anterioare nu au reuşit să depăşească stadiul de explorare după ce fostul preşedinte de dreapta Ivan Duque a venit la putere în august 2018.

În urma anunţului de vineri de la Havana, guvernul columbian a informat despre eliberarea a nouă persoane care erau deţinute de ELN din 13 iulie în departamentul Arauca, la graniţa cu Venezuela.

ELN, ultima grupare de gherilă recunoscută în ţară după dezarmarea FARC, şi-a exprimat intenţia de a negocia cu Petro la scurt timp după alegerea sa.

Sute de disidenţi din cadrul FARC au continuat să lupte după ce camarazii lor au depus armele în cadrul unui acord de pace din 2016, care a pus capăt unui conflict armat ce a durat mai mult de o jumătate de secol.

În pofida acestui acord, Columbia a înregistrat o recrudescenţă a violenţei din cauza luptelor dintre disidenţi, ELN, forţele paramilitare şi cartelurile de droguri.

BVB | Știri BVB

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (04/10/2022)

Raport tranzactii cu parte afiliata (NAVROM) 23 sept. - 03 oct. 2022

PREBET SA AIUD (PREB) (04/10/2022)

Hotarari AGA O & E 3 Octombrie 2022

Call Warrant on Siemens AG (RCSIE23C1) (04/10/2022)

Reluare tranzactionare - ora 14:10 - Notificare Raiffeisen Centrobank AG modificare limita variatie

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (04/10/2022)

Tranzactii parti afiliate - EFSA - OPCOM

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (04/10/2022)

Renuntare mandat membru al Comitetului de Audit