Update articol:

Comisia Europeană supraestimează impactul iniţiativelor ei bugetare privind mediul, constată Curtea de Conturi Europeană

Comisia Europeană supraestimează potenţialul de reducere a emisiilor de carbon al planurilor ei pentru acţiunile climatice schiţate în bugetul multianual al UE şi ar trebui să-şi revizuiască metodologia de evaluare a eficacităţii acestora, au anunţat vineri auditorii europeni, potrivit agenţiei Reuters.

În propunerea sa privind bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, Comisia Europeană a prevăzut alocarea a circa 320 de miliarde de euro pentru a susţine atingerea de către blocul comunitar a neutralităţii emisiilor de dioxid carbon în anul 2050, obiectivul Pactului Verde european.

Însă Curtea de Conturi Europeană (ECA) notează într-un raport publicat joi că executivul comunitar a exagerat contribuţia actualului buget multianual (pentru perioada 2014-2020) la combaterea schimbărilor climatice şi avertizează că la fel s-ar putea întâmpla şi în cazul viitorului buget pentru următoarea perioadă de programare de şapte ani.

”Contribuţiile estimate ale alocării pentru climat, mai ales cele din unele scheme pentru agricultură, sunt probabil supraestimate” remarcă Joelle Elvinger, membră a ECA. ”Fără o metodologie robustă, alocarea estimată pentru atingerea obiectivelor climatice ar putea să nu fie fundamentată”, adaugă ea.

Programele dedicate agriculturii ar putea însuma până la aproximativ jumătate din cheltuielile ce vor fi prevăzute pentru obiectivele de mediu în viitorul buget multianual al UE.

Estimările Comisiei Europene privind potenţialul acestor acţiuni de reducere a emisiilor de carbon sunt ”nerealiste” şi nu ţin cont de impactul negativ al altor activităţi agricole care creează noi emisii prin folosirea îngrăşămintelor şi intensificarea creşterii şeptelului, menţionează în raport Curtea de Conturi Europeană.

Prin urmare, aceasta din urmă consideră că executivul comunitar trebuie să-şi revizuiască metodologia astfel încât aceasta să ia în calcul de asemenea impactul factorilor menţionaţi şi să coreleze acest impact cu creşterea cheltuielilor pentru protejarea mediului în alte sectoare.

”În viitorul buget pe termen lung am introdus o serie de îmbunătăţiri pentru a asigura o mai bună contribuţie a programelor noastre la realizarea obiectivelor climatice”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Executivul comunitar afirmă de asemenea că a propus înăsprirea standardelor de mediu în UE pentru cheltuielile ce vor fi alocate sectorului agricol în viitorul buget multianual. Propunerea Comisiei Europene prevede în plus interzicerea finanţării proiectelor care presupun folosirea combustibililor fosili.

Negocierile asupra bugetului multianual al UE pentru perioada 2021-2027 ar fi trebuit să se încheie anul trecut, ceea ce însă nu s-a reuşit din cauza faptului că state şi grupuri de state au viziuni diferite asupra priorităţilor şi nivelului contribuţiilor în acest buget care s-a restrâns în urma Brexitului. Ultima propunere a Comisiei Europene pentru acest buget prevede 1.100 de miliarde de euro, respectiv 1,07% din venitul naţional brut al statelor membre, însă mai multe state contributoare nete doresc un buget mai mic, de cel mult 1% din venitul naţional brut, potrivit Agerpres.

BVBStiri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (27/11/2020)

Hotarari AGOA - 27 noiembrie 2020

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (27/11/2020)

Disponibilitate raport consolidat S1 2020

ALRO S.A. (ALR) (27/11/2020)

Vimetco Extrusion furnizor pentru una dintre cele mai sofisticate industrii

VES SA (VESY) (27/11/2020)

Hotarari AGA O & E 26.11.2020