Update articol:

Comisia Europeană va lua măsuri pentru a proteja mai bine consumatorii de volatilitatea excesivă a preţurilor energiei

bec energie Sursa Pixabay

Comisia Europeană a lansat luni o consultare publică privind reforma organizării pieţei energiei electrice din Uniunea Europeană pentru a proteja mai bine consumatorii de volatilitatea excesivă a preţurilor, pentru a sprijini accesul acestora la energie sigură din surse curate şi pentru a spori rezilienţa pieţei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Sistemul actual a permis instituirea unei pieţe eficiente şi bine integrate, permiţând UE să profite de beneficiile economice ale unei pieţe unice a energiei, asigurând securitatea aprovizionării şi impulsionând procesul de decarbonizare. Cu toate acestea, sistemul a scos la iveala şi unele deficienţe. În cadrul actualei crize a preţurilor ridicate şi volatile ale energiei electrice, sarcina economică a fost suportată de consumatorii finali. Aşadar, este necesară o reformă pentru a oferi gospodăriilor şi întreprinderilor o mai bună protecţie împotriva preţurilor ridicate la energie, pentru a spori rezilienţa şi pentru a accelera tranziţia prevăzută în Pactul verde european şi în Planul REPowerEU.

Este esenţial ca toţi europenii, de la marii consumatori industriali la IMM-uri şi gospodării, să profite de dezvoltarea surselor regenerabile de energie şi de scăderea costurilor operaţionale ale acestora. Garantarea accesului direct, pentru toţi consumatorii, la o energie curată la preţuri accesibile va necesita instrumente de piaţă pentru a obţine preţuri mai stabile şi contracte bazate pe costurile reale ale producţiei de energie.

Consultarea lansată luni va sprijini activitatea Comisiei cu privire la o propunere legislativă programată să fie prezentată în primul trimestru al anului 2023. Consultarea se va desfăşura până la 13 februarie şi se va axa pe patru domenii principale: reducerea dependenţei facturilor la energia electrică de preţurile pe termen scurt ale combustibililor fosili şi stimularea utilizării surselor regenerabile de energie, îmbunătăţirea funcţionării pieţei pentru a asigura securitatea aprovizionării şi pentru a utiliza pe deplin alternativele la gaze, cum ar fi stocarea şi consumul dispecerizabil, consolidarea protecţiei şi a capacitării consumatorilor şi îmbunătăţirea transparenţei, a supravegherii şi a integrităţii pieţei.

Începând cu vara anului 2021, preţurile la energie au cunoscut creşteri şi volatilităţi fără precedent şi au avut un impact grav asupra gospodăriilor din UE şi asupra economiei. Pentru a atenua efectul acestei dinamici a pieţei, Comisia a propus o gamă largă de măsuri de urgenţă, iar statele membre au convenit asupra acesteia, pentru a face faţă preţurilor ridicate la energie, asigurând, în acelaşi timp, securitatea aprovizionării.

Consiliul European a invitat Comisia să ia măsuri rapide privind reforma structurală a pieţei energiei electrice, cu dublul obiectiv de a asigura suveranitatea energetică europeană şi de a atinge neutralitatea climatică. Reforma planificată a organizării pieţei energiei electrice a fost anunţată de preşedintele Ursula von der Leyen în discursul anual privind starea Uniunii de anul trecut şi este inclusă în programul de lucru al Comisiei pentru 2023. Profilul unei mai bune organizări a pieţei energiei electrice a fost prezentat miniştrilor de resort de către comisarul pentru energie, Kadri Simson, în cadrul Consiliului Energie din 19 decembrie.

“Piaţa energiei electrice din UE ne-a deservit bine de peste douăzeci de ani. Însă criza energetică fără precedent cu care ne confruntăm demonstrează că trebuie să adaptăm organizarea pieţei energiei electrice la viitor, permiţându-i să ofere tuturor beneficiile unei energii curate la preţuri accesibile. Aştept cu interes contribuţiile din partea unei game cât mai largi de părţi interesate, care vor ajuta la orientarea propunerii noastre legislative de anul acesta”, a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson.

BVB | Știri BVB

VRANCART SA (VNC) (30/01/2023)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Tranzactii raportate in S2 2022

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (30/01/2023)

Indreptare erori materiale in tranzactiile parti afiliate incheiate in S2 2022

MedLife S.A. (M) (30/01/2023)

Amendament - raport conf. art. 108 din Legea 24/2017 (R) ianuarie - iulie 2022

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/01/2023)

Amendament - Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)