Update articol:
Stadiul pregătirilor în vederea organizării la Bucureşti a Campionatului European de fotbal din 2020

Compania Naţională de Investiţii: Stadionul Steaua nu va mai fi construit în formă de stea

Compania Naţională de Investiţii (CNI) a anunţat, luni, că a schimbat proiectul arhitectural al Stadionului Steaua, acesta urmând să fie construit într-o formă clasică şi nu în formă de stea aşa cum era prevăzut în planul iniţial prezentat în martie 2018.

Directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii, Manuela Pătrăşcoiu, a declarat, astăzi,  într-o conferinţă de presă că noul proiect al arenei din Ghencea prevede o capacitate mai mare de spectatori, 31.254, faţă de planul iniţial de 30.500. Costurile pentru construcţia Stadionului Steaua se ridică la 64,5 milioane de euro, în noul proiect fiind prevăzută o creştere a locurilor de parcare la peste 570. De asemenea, arena va avea în plus spaţii de antrenament la nivelul parterului pentru tir sportiv, box, lupte, tenis de masă, bowling, precum şi peste 1.400 de mp de spaţii administrative.

Faţă de precedentul proiect, CNI a schimbat arhitectura şi a mărit capacitatea arenei Arcul de Triumf de la 8.100 la 8.207 locuri. În schimb a scăzut costul de construcţie de la 27,2 milioane de euro, la 24 de milioane de euro.

Stadionul Rapid va avea tot 14.000 de locuri, însă costul de construcţie a crescut faţă de martie 2018 de la 26 de milioane de euro, la 29 de milioane. Arena va avea o pistă de atletism pentru antrenament sub tribune, o sală de sport sub Peluza Nord şi spaţii de cazare pentru sportivi (28 de locuri). În prezent sunt în curs lucrările de demolare a actualei arene.

În ceea ce priveşte situaţia Stadionul Dinamo, Manuela Pătrăşcoiu a afirmat: „Pentru Stadionul Dinamo, care a fost selectat pentru proiectul EURO 2020, având în vedere problemele juridice cu amplasamentul iniţial, CS Dinamo a depus o solicitare cu un nou amplasament. În acest moment CS Dinamo are în elaborare un PUZ, iar după ce va fi aprobat vom continua etapele de aprobare a indicatorilor, licitare şi execuţie a lucrărilor”.

„Stadioanele au fost contractate, iar până acum nu au fost cheltuiţi bani decât pentru demolarea Stadionului Steaua. Mai exact, fondurile pentru demolarea Stadionului Steaua au fost venit de la MApN şi au fost în valoare de aproximativ 8 milioane de lei. CNI a făcut în timpul avut la dispoziţie tot ce a putut pentru a finaliza modernizarea acestor arene pentru antrenamente în luna mai a anului 2020. Răspunderea va fi în primul rând la CNI, apoi vom vedea şi alte instituţii. Dar noi considerăm că vom reuşi să le finalizăm în timp pentru antrenamente, cu ajutorul tuturor instituţiilor implicate. Pentru că CNI nu le poate realiza doar cu constructorii”, a adăugat Pătrăşcoiu, potrivit Agerpres.

Reprezentanta CNI a menţionat că proiectul celor 400 de terenuri de sport se va realiza printr-un Memorandum al Guvernului. „Cele 400 de terenuri de sport vor fi aprobate într-un Memorandum care va viza construirea a 250 de baze sportive. Vor fi 150 de baze tip 1, care vor totaliza 300 de terenuri de sport, şi 100 de baze tip 2, care va totaliza 100 de terenuri de sport”, a explicat ea.

Consilierul onorific al primului ministru, Gheorghe Popescu, a afirmat la rândul său: „Am reuşit să deblocăm şi problema asumată de către Ministerul Dezvoltării privind construcţia celor 400 de baze sportive. Guvernul şi-a asumat contruirea a 400 de terenuri 40 pe 20 metri. Datorită faptului că în ţară sunt multe terenuri mici şi FRF nu le-ar putea folosi în planul de dezvoltare pe care îl are, am ajuns la concluzia că e mai bine să facem 150 de terenuri de dimensiuni normale, care pot fi împărţite pe lateral în terenuri mai mici. Deci în fiecare bază (n.r. – de tip 1) ar fi 3 terenuri mici, aşa că în total vor fi 450 de terenuri mici. Plus cele de 100 (n.r. – tip 2) ajungem în total la 550. De menţionat că acele 100 de terenuri mici se vor face în cadrul şcolilor”.

Prezent la conferinţa de presă, ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a declarat că în urma dezvoltării infrastructurii sportive România va putea organiza mai multe competiţii internaţionale în viitor. „Eu sunt foarte încrezător. În calitate de Ministru al Tineretului şi Sportului nu poţi fi mai fericit atunci când vezi că lucrurile merg foarte bine şi că infrastructura sportivă se îmbunătăţeşte. Iată că vor fi construite şi cele 400 de stadioane (n.r. – terenuri de sport). Şi sunt convins că prin asumarea de competiţii la nivel european şi internaţional România va avea de câştigat”, a afirmat ministrul.

Consilierul onorific al primului ministru, Gheorghe Popescu, directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii, Manuela Pătrăşcoiu, ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, şeful de serviciu pe proiecte din cadrul Companiei Naţionale CFR SA, Manuela Badea, şi directorul general adjunct al departamentului Investiţii din cadrul CFR SA, Valentin Dorobanţu, au participat, luni, la o conferinţă de presă, în cadrul căreia a fost prezentat stadiul pregătirilor în vederea organizării la Bucureşti a Campionatului European de fotbal din 2020.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo vor întârzia, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.