Compania The Family Butchers retrage de la comercializare toate produsele Martinel Mortadella 90g cu termenul de valabilitate până la data de 5 iulie 2021 inclusiv şi Martinel Mortadella din carne de pasăre 90g cu valabilitate până la data de 1 iulie 2021 din cauza prezenţei unor cantităţi foarte mici de praf de metal, potrivit unui anunţ postat luni pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Compania precizează că nu există niciun pericol pentru sănătatea consumatorilor, cerinţele de calitate pentru toate produsele salamuri pentru copii din sortimentul Martinel fiind extrem de stricte.
“Noi verificăm în mod regulat toate etapele de lucru din producţie. În cadrul controalelor noastre am constatat actualmente că, la câteva produse Martinel, s-a ajuns la deprecieri. Astfel, nu putem exclude faptul că, din cauza unei defecţiuni la maşini, au ajuns pe câteva produse cantităţi foarte mici de praf de metal. Evident, am dispus imediat verificarea de către experţi independenţi, care ne-au confirmat că nu există niciun pericol pentru sănătate”, se arată în postarea companiei.
Reprezentanţii companiei susţin că au decis, din responsabilitate socială corporativă, să retragă preventiv produsele în cauză din comerţ şi să ofere consumatorilor posibilitatea unui schimb.
Astfel, clienţii care au cumpărat produse cu data de valabilitate menţionată din magazinele retailerului Auchan le pot returna în magazinele lor de cumpărături cu restituirea preţului de cumpărare chiar şi fără prezentarea bonului de casă.
Produsele se mai regăsesc şi în alte magazine precum Mega Image, Selgros, Kaufland, Cora şi Carrefour, loturile având date din 22, 25 şi 28 iunie 2021.