Update articol:

Complexul Energetic Oltenia, despre protestul sindicaliştilor: Revendicările privind modificarea legii pensiilor sunt de atributul Parlamentului României pentru a putea fi aprobate

Complexul Energetic Oltenia, despre protestul sindicaliştilor: Revendicările privind modificarea legii pensiilor sunt de atributul Parlamentului României pentru a putea fi aprobate
 - poza 1

Complexul Energetic Oltenia a luat act de acțiunea desfășurată de „Sindicatul Solidaritatea 2013” prin care a fost pichetat Sediul Prefecturii Gorj, în data de 08.02.2021.

Zeci de angajați din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au protestat astăzi în Piața Prefecturii din Târgu Jiu, fiind vorba, în principal, de salariați de la Cariera minieră Roșia-Rovinari și din Bazinul Minier Motru.

Aceştia au solicitat scăderea vârstei de pensionare pentru angajații din cariere și termocentrale, la 52 de ani, cu un stagiu minim de cotizare de 30 de ani, potrivit Gazeta de Sud. De asemenea, protestatarii au cerut condiții mai bune de muncă,  precum și investiții speciale la Complexul Oltenia pentru a reduce poluarea.

Conducerea CEO a transmis: “Analizând lista de revendicări făcută public de conducerea sindicatului, s-a constatat că solicitările privind modificarea legii pensiilor sunt de atributul Parlamentului României pentru a putea fi aprobate.

Referitor la trimiterile legate de activitatea de achiziții și încadrarea în normele de mediu, facem precizarea că în desfășurarea acestor activități sunt respectate normele legale ce reglementează domeniile respective.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a manifestat și manifestă în continuare, față de toate organizațiile sindicale constituite la nivelul societății, disponibilitate de dialog, respectând normele privind informarea salariaților cu privire la aspectele economice și sociale cu care se confruntă societatea”.

Protestele au fost aprobate de primărie pentru perioada 8-11 februarie, între orele 07.00-11.00, respectiv 15.00-17.00.

 

 

 

BVB | Știri BVB
S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (29/07/2026)

Contracte cf. art. 234 lit. i) Reg. 5 din 2018

TERAPLAST SA (TRP) (29/07/2026)

Detalii teleconferinta S1/2026

OMV PETROM S.A. (SNP) (29/07/2026)

OMV Petrom Ziua Pietelor de Capital 2026_invitatie analisti si investitori

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (29/07/2026)

Depunerea actiunii in despagubiri in nume propriu si in contul Alstom Transport

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (29/07/2026)

Disponibilitate Raport S1 2026 si teleconferinta