Fondul Proprietatea, acționar cu 21,56% din acțiunile Complexului Energetic Oltenia (CEO), își va dilua participația printr-o majorare de capital a statului cu terenurile, dar și printr-o altă majorare de capital cu cash de la bugetul de stat, potrivit oficialilor CEO.
Totodată, statul român s-a angajat să vândă 20% din Complexul Energetic Oltenia la finalul perioadei de restructurare, conform Planului de Restructurare a Complexului Energetic Oltenia, aprobat de Comisia Europeană la finele lunii ianuarie şi publicat astăzi pe site-ul Comisiei. Până acum nu s-a stabilit prin ce modalitate, dacă va fi pe bursă sau nu.
Potrivit oficialilor CEO, costurile de restructurare în perioada 2021 – 2026 se ridică la 3,94 miliarde EUR. Din această sumă, aproximativ 1,76 miliarde EUR va fi asigurată de către stat (inclusiv un împrumut de salvare în valoare de 251 de milioane EUR care urmează să fie convertit într-un grant pentru reducerea pierderii reportate; o majorare de capital de 226 milioane EUR; o garanție de stat pentru un împrumut de 195,8 milioane EUR și un grant de 1.090 milioane EUR), în timp ce 895,3 milioane de EUR vor fi un grant pentru noi investiții oferit din Fondul de modernizare, sub rezerva depunerii de către România a propunerilor de investiții corespunzătoare și
confirmarea acestora de către Banca Europeană de Investiții sau Comitetul de investiții a Fondului de modernizare, după caz.
Principalele măsuri de restructurare includ renunţarea la cărbune, separarea centralei de la Craiova într-o entitate juridică distinctă (care se va asocia ulterior cu o entitate a primăriei), reducerea de personal, excelenţă operaţională şi management performant, digitalizare şi renunţarea la activele care nu sunt de bază.
• Capacitatea totală instalată a noilor capacități de producție va fi de aproximativ 2.060 MW
Planul de investiții pentru diversificarea mixului energetic la CEO constă în punerea în funcțiune a unor noi capacități de producție prin introducerea energiei solare și a gazelor naturale, estimate a fi finalizate în perioada 2024-2025.
Capacitatea totală instalată a noilor capacități de producție va fi de aproximativ 2.060 MW, din care 1.325 MW gaz, 735 MW fotovoltaic și 9,9 MW hidroenergie.
În perioada 2023-2025, Blocurile 4 Rovinari, 4 Turceni și 7 Isalnita vor fi în rezervă de capacitate, iar în perioada 2026-2030, Blocurile 5 Rovinari, 6 Rovinari și 5 Turceni vor fi în rezervă de capacitate, adică să poată utiliza cărbune pentru a produce energie în caz de nevoie. Pentru aceste blocuri a fost modelată o producție anuală de cel puțin 3 TWh/an.
Funcționarea acestor blocuri va fi dictată de: motive pentru securitatea energetică a aprovizionării, mecanismul de compensare aprobat sau condițiile pieței.
“În ceea ce priveşte renunţarea la lignit, autorităţile române s-au angajat să creeze o subsidiară distinctă a Complexului Energetic Oltenia (“subsidiara pe lignit”), care va include şi va opera grupurile existente pe lignit şi alte active ale CE Oltenia care nu sunt incluse în planul de tranziţie la gaz sau regenerabile. Conturile subsidiarei pe lignit vor şi separate de cele ale CE Oltenia. Aceste capacităţi pe lignit vor fi reduse cu timpul, până se va renunţa de tot la ele, în conformitate cu calendarul naţionale de renunţare la lignit”, se arată în documentul menţionat.
• OMV Petrom şi Tinmar – partenerii Complexului Energetic Oltenia
Complexul Energetic Oltenia va intra în parteneriat cu Tinmar și cu OMV Petrom pentru construirea celor opt parcuri fotovoltaice și două grupuri energetice pe gaze.
Pentru implementarea fiecărui proiect, se vor înființa societăți cu capital mixt de tip „Special Purpose Vehicle” ( SPV ), la care CE Oltenia va contribui cu aport de capital în natură, iar investitorii selectați, Tinmar și OMV Petrom, vor intra în noile firme cu aport în numerar.
OMV Petrom este implicată în patru proiecte de energie solară, unde acţionariatul va fi 50%-50% cu CE Oltenia, şi Tinmar, unde acţionariatul va fi 55% Tinmar şi 45% CE Oltenia.
Proiectul pentru care CE Oltenia mai caută parteneri este realizarea unei centrale pe gaz la Işalniţa. Există deja trei oferte neangajante.