Update articol:

Consiliul Concurenței face recomadări în contextul redeschiderii centrelor comerciale

Logo Consiliul Concurentei

Consiliul Concurenței recomandă firmelor care au spații închiriate în centrele comerciale să-și negocieze independent condițiile contractuale cu proprietarii/administratorii centrelor. Coordonarea comportamentului pe piață sau a prețurilor poate fi sancţionată din perspectiva regulilor de concurenţă naţionale și europene, potrivit unui comunicat de presă.

Cu toate acestea, firmele mici care au fost afectate de criza generată de pandemia de coronavirus pot apela la un mediator, la asociație sau la un alt terț pentru a le reprezenta interesele în relația cu proprietarii/administratorii centrelor comerciale, dar trebuie să respecte regulile de concurență.

Companiile mici care au fost închise și care au înregistrat pierderi în această perioadă, pot fi reprezentate de un intermediar, astfel încât concurenții să nu facă schimb de informații sensibile, cum sunt prețurile, politica comercială etc. În același timp, recomandăm firmelor să ne consulte cu privire la compatibilitatea inițiativelor lor cu legislația în domeniul concurenței” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Consiliului Concurenței face aceste precizări în contextul în care mai multe companii au anunțat că nu își vor redeschide magazinele din centrele comerciale care au continuat să solicite plata integrală a chiriei pentru ultimele luni, în condiţiile în care activitatea retailerilor a fost oprită.

Companiile pot contacta Autoritatea de Concurență la adresa presedinte@consiliulconcurenței.ro.

BVB | Știri BVB
MUNICIPIUL SLOBOZIA (SLB29) (14/05/2026)

Plata rata cupon 67, rambursare rata principal 66 & calcul rata dobanda pentru cuponul 68

CONSILIUL JUDETEAN HUNEDOARA (HUE26B) (14/05/2026)

Plata rata cupon 76, rambursare rata principal 70 & calcul rata dobanda cupon 77

CJ HUNEDOARA (HUE26A) (14/05/2026)

Plata rata cupon 78, rambursare rata principal 70 & calcul rata dobanda cupon 79

CJ HUNEDOARA (HUE26) (14/05/2026)

Plata rata cupon 79, rambursare rata principal 70 & calcul rata dobanda cupon 80